Modernismul in biserica
 
 
In timpul pontificatului lui Pius al X-lea sînt publicate principalele opere ale marilor modernisti: Alfred Loisy (1857-1940)(6), cu teza lui fundamentala: "Isus a anuntat Imparatia lui Dumnezeu; în schimb, s-a nascut Biserica", George Tyrrell (1861-1909)(7) si Ernesto Buonaiuti (1881-1946)(8), ca si a altor autori mai mici, ce semneaza deseori cu un pseudonim. La aceste atacuri, Sfîntul Scaun raspunde prin "Lamentabili", "Pascendi" (1907) si "Sacrorum antistitum" (1910), ca si prin deciziile Comisiei biblice (1897-1915). Spre deceniul al treilea al secolului nostru, asistam deja la formarea primelor sinteze ale gîndirii moderniste, ca si la memoriile protagonistilor, în care ei îsi fac cunoscute viata si mai ales ideile, într-un mod mai mult sau mai putin organizat, sintetic si echilibrat.
Odata cu procesul de beatificare a lui Pius al X-lea (1951), si mai ales cu ocazia canonizarii (1954), canonizare voita de Pius al XII-lea, din partea multor istorici s-au ridicat critici si rezerve cu privire la modalitatea si oportunitatea acestui proces de canonizare. Motivele? Postulatorul cauzei, Del Gal, scrie o biografie a lui Pius al X-lea, acritica si apologetica, la care se adauga o addenda "Disquisitio circa quasdam obiectiones modum agendi servi Dei respicientes in modernismi debellatione", redactata în graba (40 de zile) cu scopul (mai putin reusit) de a apara comportamentul papei fata de modernisti si fata de ideile lor. Din punct de vedere istoric, problema ramîne deschisa, si aceasta din doua motive. In reprimarea acestei erezii, Pius al X-lea s-a folosit mult de mons. Benigni, care utiliza nu de putine ori metode politienesti, spionajul ca si denuntarile. Pe de alta parte, masurile cu scop preventiv luate împotriva unor clerici suspecti de afinitati moderniste au fost repede abrogate sua neglijate, doarece, dupa circa un deceniu s-a constatat ca ele au fost pripite. Dintre multele exemple ce s-ar putea prezenta, mentionam doar procesu