MODERNISMUL in biserica
 
 
In timpul pontificatului lui Pius al X-lea sînt publicate principalele opere ale marilor modernisti: Alfred Loisy (1857-1940)(6), cu teza lui fundamentala: "Isus a anuntat Imparatia lui Dumnezeu; în schimb, s-a nascut Biserica", George Tyrrell (1861-1909)(7) si Ernesto Buonaiuti (1881-1946)(8), ca si a altor autori mai mici, ce semneaza deseori cu un pseudonim. La aceste atacuri, Sfîntul Scaun raspunde prin "Lamentabili", "Pascendi" (1907) si "Sacrorum antistitum" (1910), ca si prin deciziile Comisiei biblice (1897-1915). Spre deceniul al treilea al secolului nostru, asistam deja la formarea primelor sinteze ale gîndirii moderniste, ca si la memoriile protagonistilor, în care ei îsi fac cunoscute viata si mai ales ideile, într-un mod mai mult sau mai putin organizat, sintetic si echilibrat.
Odata cu procesul de beatificare a lui Pius al X-lea (1951), si mai ales cu ocazia canonizarii (1954), canonizare voita de Pius al XII-lea, din partea multor istorici s-au ridicat critici si rezerve cu privire la modalitatea si oportunitatea acestui proces de canonizare. Motivele? Postulatorul cauzei, Del Gal, scrie o biografie a lui Pius al X-lea, acritica si apologetica, la care se adauga o addenda "Disquisitio circa quasdam obiectiones modum agendi servi Dei respicientes in modernismi debellatione", redactata în graba (40 de zile) cu scopul (mai putin reusit) de a apara comportamentul papei fata de modernisti si fata de ideile lor. Din punct de vedere istoric, problema ramîne deschisa, si aceasta din doua motive. In reprimarea acestei erezii, Pius al X-lea s-a folosit mult de mons. Benigni, care utiliza nu de putine ori metode politienesti, spionajul ca si denuntarile. Pe de alta parte, masurile cu scop preventiv luate împotriva unor clerici suspecti de afinitati moderniste au fost repede abrogate sua neglijate, doarece, dupa circa un deceniu s-a constatat ca ele au fost pripite. Dintre multele exemple ce s-ar putea prezenta, mentionam doar procesul de beatificare al arhiepiscopului de Milano, card. Ferrari, caruia papa îi reprosa deseori faptul de a fi imprudent si neglijent în raport cu modernismul.
Dupa Vatican II, modernismul este "istoricizat", încercîndu-se acum sa i se înteleaga cauzele si efectele polivalente, pozitive si negative. Istoricii sînt de acord ca acest fenomen nu poate fi redus numai la sinteza din "Pascendi", asa cum liberalismul(9) nu poate fi cunoscut numai din "Syllabus".
Neintrînd în analiza cauzelor remote ale modernismului, generate de orientarea filosofiei moderne, voim sa prezentam principalele cauze proxime ale acestui curent. In ambientul Bisericii, asistam la un efort de reînnoire a studiilor sacre, mai ales în prima parte a pontificatului lui Leon al XIII-lea, cînd pontiful roman era decis nu numai de a promova dezvoltarea studiilor teologice si filosofice, bazîndu-se si pe datele pozitive ale diferitelor stiinte laice, ci si de a recupera terenul pierdut în raport cu stiintele din afara ambientului Bisericii, stiinte care faceau pasi pozitivi semnificativi.
In domeniul istoriei bisericesti, anul 1880 este important, deoarece acum s-au deschis spre cercetare arhivele vaticane. Incepînd cu anul 1886, se afirma marele cercetator al papalitatii, L. von Pastor. In anul publicarii primului sau volum din "Istoria papilor", Duchesne publica "Liber Pontificalis". Alte nume cunoscute sînt: Denifle, Batiffol, bolandistul Delehaye, si altii.
Pentru studiile exegetice, sec. al XIX-lea cunoaste tentativele protestante de interpretare rationala a Evangheliilor ca si tezele inovatoare referitoare la originile Pentateuhului. In prima jumatate a acestui secol, David Friedrich Strauss elimina a priori din Evanghelii toate elementele miraculoase, retinînd doar o existenta generica a lui Isus si putine alte detalii de importanta secundara. Referitor la originea Bisericii, Baur aplica aici dialectica hegeliana, afirmînd ca aceasta s-a nascut ca o sinteza dintre teza (partida petrina, iudaizanta) si antiteza (partida paulina, universalista). La sfîrsitul secolului, Julius Wellhausen explica formarea Pentateuhului cu o suprapunere de izvoare diferite, jahwist, eloist, sacerdotal si deuteronomist. In alte domenii, arheologia biblica, paleontologia si stiinta comparata a religiilor pun noi si grave întrebari: este posibil sa fie mentinuta interpretarea traditionala literala a Scripturii? Pîna la moartea lui Pius al IX-lea, din partea catolicilor nu s-a ridicat nici un exeget capabil sa dea un raspuns la aceste întrebari. Cu Leon al XIII-lea asistam la un început de progres. In 1886 apare un "Cursus Sacrae Scripturae", o opera a mai multor autori germani. In 1891, Vigouroux începe publicarea celebrei opere "Dictionnaire de la Bible". Insa majoritatea catolicilor se mentine pe pozitiile traditionale, sau cel mult accepta acordul conciliant dintre geneza si geologie, interpretînd cele sase zile ale creatiei ca sase ere geologice. In ...