Bacovia - Cuptor


Poezia monocorda bacoviana are o determinanta constanta in simbolismul si mesajul sau: recurenta sentimentului mortii, al degradarii si al neantizarii lumii, urmata de dezintegrarea si pierderea eului liric. In acelasi spirit, poemul "Cuptor", aparut in volumul de debut al poetului George Bacovia, "Plumb" din 1916, este o poezie de atmosfera citadina macabra, din care eul liric incearca sa evadeze si sa se salveze.
Moartea este o prezenta deprimanta in peisajul citadin, acei cativa morti din oras fiind un focar al morbiditatii care infecteaza intreaga lume. Prezenta mortii nu e sugerata, ci este exprimata direct, este cunoscuta si, precum in fata fatalitatii, acceptata drept realitate cu o resemnare trista. In prima secventa poetica, eul liric bacovian renunta la ipostaza aproape tipica a insinguratului si incearca sa se salveze prin acea iubita, un ultim refugiu si o ultima speranta de salvare de la pieire. Constatarea mortii omniprezente provoaca depresia si o disperare paradoxal calma, controlata, insa inecata in tristete. Stigmatul mortii se extinde si asupra celor vii, care se misca descompusi, in decorul infiorator al cadavrelor in putrefactie. Acest simbol central al cadavrului tese in jurul sau o plasa morbida si infecta a mortii chinuite, a mortii blestemate, o tortura pentru fiinta umana care isi ispaseste pacatele inca inainte de a muri. Fiintei umane ii este ridicat un piedestal, acel catafalc, insa nu pentru a fi preamarita. catafalcul acesta este un catafalc al condamnarii si al chinului. Speta umana e sortita pierii in mediul sau urban, citadin, in care esenta naturii sale este pierduta. S-ar putea face o conexiune cu ideea de desacralizare a lui Eliade. Omul si-a pierdut radacinile si legaturile cu arhaicul, implicit cu natura si cu viata plina de seva, mediul pe care si l-a creat este profan si murdar, il ucide pe creatorul sau incetul cu incetul. Insa in viziunea bacoviana, exprimata in a doua secventa poetica, conditia primara