Clasicismul
Clasicismul este un curent literar-artistic ce apare în Franta în a doua jumatate a secolului al XVI-lea în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea si se dezvolta în perioada dintre secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledeaza pentru valorificarea antichitatii si este caracterizat, în special, prin respectul pentru antichitate.
Termenul “ clasicism” vine de la latinul “clasicus”, ceea ce înseamna – de prim rang, în care te poti încrede, demn de urmat.
Cuvîntul “clasic” are mai multe acceptii. Se considera clasice operele literare si artistice care întrunesc conditiile perfectiunii. În acest sens sînt clasici scriitorii si artistii a caror opera îsi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Astfel, în operele lui Leonardo da Vinci, Iohann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, Mihail Eminescu, George Enescu, recunoastem valori clasice. În alta acceptie “clasic” înseamna ceea ce apartine lumii si culturii antice greco-latine. Clasicismul este, astfel, un curent literar în operele caruia ratiunea are rolul dominant si care defineste ansamblul culturii si literaturii greco-latine prin extensiuni antice. În asa fel ideea de clasicism se contopesete cu cea de antichitate.
Este necesar sa mentionam ca nu exista un element clasic pur si ca în majoritatea cazurilor “Clasicismul” este întrepatruns de “Romantism”.
La origine, “Clasicismul” se bazeaza numai pe judecata etica si poate fi definit ca o miscare artistica si literara care promoveaza ideile de armonie si echilibru a fiintei umane. Acesta este caracterizat prin afirmarea sensului moral si estetic al artei, prin conformarea fata de regulile clasice dupa modelul antichitatii greco-romane, prin îmbinarea frumosului cu binele si adevarul, utilului cu placutul, prin interesul pentru natura umana si prin obiectivitatea scriitorului.
În formarea esteticii clasiciste distingem trei perioade importante:
Perioada Renasterii franceze ce cuprinde a II-a jum. a secolului al XVI-lea. Ideea generala a esteticii clasiciste este cea a imitasiilor antichitatii.
Cuprinde perioada dintre anii 1600-1660 si înlocuieste imporrtanta primordiala a imitatiilor cu primatul regulelor.
Perioada 1636-1711 si e remarcata prin aparita satirelor lui Boileau.
Gruparea ideilor clasiciste si transformarea lor într-o unitate de norme estetice constituie opera scriitorilor francezi din sec. al XVII-lea : Corneille, Racine, Boileau, Molière, La Fontaine, La Bruyère. Pornind de la imitatia anticilor, este promovata o arta cu un scop moral, în centrul careia se afla omul ratiunii si al armoniei universale. Clasicismul reuneste scriitorii care accepta unele legi comune, care au ca trasaturi generale: claritatea, ordinea si masura.
În Franta principalii reprezentanti ai clasicismului sînt: Pierre Corneille, Jean Racine, Jean Baptiste Poquelin-Molière, La Fontaine, Jean de la Bruyère, Boileau.
În opera “Arta poetica” Nicolas Boileau-Desprèaux sintetizeaza principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creatie, ilustrate apoi pe genuri si pe specii literare.
Alaturi de Jean Racine, Pierre Corneille ilustreaza tragedia clasica franceza în mod stralucit, fiind “deschizator de drumuri” în aceasta directie. Corneille afirma ca: “Tragedia cere pentru sibiectul ei o actiune mareata, extraordinara, serioasa”si ca “Izvorul trebuie cautat în istorie sau legenda”. Corneille scrie capodopera sa “Cidul”. Cu “Cidul” apare adevaratul stil tragic. Corneille ramîne, astfel, pictorul maretiei si nobletei umane.
Jean Racine este o personalitate marcanta în literatura sec. al XVII-lea. Se afirma, alaturi de Pierre Corneille, ca dramaturg format în spiritul riguros al clasicismului. Prin opera lui Racine si Corneille, tragedia s-a impus ca gen major în clasicismul modern.
Alaturi de ceilalti clasici francezi se manifesta si Jean Baptiste Poquelin-Molière, care îsi desfasoara activitatea în perioada de triumf absolut al calsicismului. Ideile clasice ale lui Molière se manifesta, îndeosebi, prin respectarea principiului imitarii naturii. Natura umana, cu toate aspectele ei, este tema principala a comediilor lui Molière. Dintre cele mai cunoscute comedii putem mentiona: Tartuffe, Avarul, Mizantropul, Don Juan, Femeile savante, Bolnavul închipuit .Universalitatea lui izvoraste din faptul ca a surprins în opera sa aspecte permanent prezente, atît în spatiu, cît si-n timp – slabiciunile omenesti. Molière, ca si Shakespeare si Balzac, apartine acelei familii de oameni ai adevarului si ai luciditatii care denunta viciile oamenilor, cu încredere în latura luminoasa a fiintei umane.
Iohann Wolfgang Goethe spunea: “Îl conosc pe Molière si tin la el din tineretea mea; întreaga-mi viata am avut ce învata de al el . Ma farmeca nu numai experienta lui de artist desavîrsit, ci, mai ales, naturaletea lui placuta, înalta cultura a sufletului sau de poet.”