Doina populara
Incadrarea in specie

Primele creatii literare ale poporului roman au fost create de autori anonimi si transmise pe cale orala din generatie in generatie. Continutul acestor creatii a reflectat mentalitatea si traditia poporului roman. Limbajul popular specific pentru tipul creatiilor a particularizat poporul roman intre celelalte popoare. Toate aceste creatii alcatuiesc literatura romaneasca una dintre componentele definitorii ale folclorului.
Una dintre poeziile prin care romanul isi exprima sentimentele de dor si jale (cuvinte intraductibile in alte limbi) este doina populara. Starile sufletesti sunt puternic inradacinate in starea lui spirituala.
Modul de expunere principal, folosit mai ales este descrierea.
Cuvintele “dor si jale” sunt intraductibile si definesc sufletul romanului. Tipurile de doine sunt multiple astfel exista: doine de dragoste, de dor, de jale, de catanie, de saracie, de haiducie, etc. Din punct de vedere stilistic aceste creatii se individualizeaza printr-o impresionanta bogatie metaforica si printr-o stransa legatura om – natura (comuniune).
Titlul este sugestiv pentru aceasta specie cu totul aparte in lirica populara fiind format prin substantivul articulate “doina”, care defineste aceasta creatie. Poezia “Doina” este reprezentativa pentru tipul de creatie prezentat.
Aceasta poezie nu este structurata pe strofe, fiind insa un text compact, reprezentand o unitate de exprimare a tuturor sentimentelor de dor si jale si sugereaza comuniunea om-natura si armonia poeziei.
Atat la inceputul poeziei, cat si la sfarsitul acesteia, autorul anonim se adreseaza in mod direct doinei:
“Doina, doina,
Cantic dulce,
Cand te-aud
Nu m-as mai duce”
In aceste versuri autorul, isi exprima dragostea si pretuirea prin vocativul “doina, doina”, precum si prin epitetele “dulce si viers cu foc”. Atitudine