Realizator:
Patricia Florescu









Doina este o specie a folclorului muzical românesc ce apartine genului liric si este bazata pe improvizatie. Ea exprima trairi sufletesti profunde.

Doina este unul dintre genurile lirice ample ale creatiei floclorice românesti. Se cânta solo, oricând, în intimitate, pentru a exprima un sentiment personal si s-a dezvoltat în perioada de intens pastorit.

Reprezinta un gen vocal improvizatoric, al carei melodie nu are contur fix. Se cânta liber, este bogat ornamentata, frazele muzicale sunt ample, cu caracter melancolic. În continutul melodic întalnim de multe ori si refrene.
În functie de regiune, doina este cunoscuta sub numele de:
Hora lunga în Transilvania
Cântec lung în Oltenia
De jale, de dor, a frunzii în Moldova
De codru, de coasa, de duca în Muntenia

Scarile muzicale cele mai des folosite sunt cele pentatonice, iar dintre modurile populare folosite, cel mai frecvent este doricul. Din doina vocala, s-a dezvoltat si doina instrumentala pastoreasca (a oilor, a ciobanului, Sireagul)
Asemanarile dintre doina si balada:
Creatorii sunt anonimi, necunoscuti
Se transmit pe cale orala din generatie în generatie
Deosebirile dintre doina si balada:
Apartin unor genuri literare diferite, liric si epic
Doina exteriorizeaza o gama variata de sentimente ( dor, jale, dragoste, revolta )
În balada se povestesc fapte si întâmplari semnificative din trecutul neamului nostru sau din viata unor eroi populari.












Balada este o specie a genului epic, prin excelenta declamator. Se evoca astfel fapte istorice sau legendare, întâmplari fantastice.
În cadrul baladei, cântaretul se acompaniaza singur sau este ajutat de un grup de instrumentisti. Balada începe cu un preludiu instrumental numit tacsâm. Dupa aceea urmeaza partea vocala ce alterneaza cu parti declanate si interludii instrumentale. În general balada se termina cu o urare pentru ascultatori, urmata, prin contrast, de o melodie instrumentala de joc.
Din punc