Cele doua mari teme-natura si iubirea sunt teme permanente si reprezentative pentru creatia eminesciana, si in general a tuturor poetilor romantici,natura fiind cadrul iubirii.
Cadrul natural este unul rural,natura fiind prezentata prin doua elemente: natura cosmogonica,primordiala,a genezei si natura terestra caracterizata prin elementul vegetal:teiul,salcamul fagul,dar si de elemente acvatice: lacul izvorul,balta. Crangul este unul secular, batran mitologic, in care indragostitii traiesc o iubire la modul absolut.
Iubita eminesciana este un prototip irealizabil. Poetul canta o iubire neimplinita si de aceea iubita e o fiinta intangibila pe care poetul o divinizeaza,transformand-o intr-un simbol al puritatii,inocentei, capatand figura angelica (Fruntea alba-n parul galben),Iubirea fiind prezentata astfel ca un vis efemer.
Desi in poem,dragostea nu e o reflectie a realitatii, ci doar o aspiratie spre implinire prin iubire, se asteapta la o iubire implinita,contempland in cadrul natural o dragoste ideala.Astfel, intalnim motive ce compun atat tema naturii(motivul codrului, izvorului,al apei) dar si a iubirii (motivul asteptarii,aspiratiei, implinirii visului de iubire).
Din punct de vedere compozitional poezia are o structura lirica, fiind o succesiune de cinci tablouri corespunzatoare fiecarei strofe, mai putin ultimul tablou care cumuleaza ultimele doua strofe.
Prima strofa prezinta locul intalnirii iubitilor,cadrul natural,totul fiind invaluit intr-o aura pur descriptiva o natura a realitatii,singura marca a prezentei eului liric fiind redata de personificarea codrului, in special a verbului „tremura”. Iubirea evocata prin verbul la imperativ „vino” cu valoare de apel, exprima impulsul de a intra in spatiul oniric al iubirii. Codrul si izvorul insuflesc spatiul sugerand totodata un cadru restrans,intim,un loc proxim pentru o idila,intimitatea fiind sugerata si de verbele „ascund” si „tremura”fiind un reper spatial,izolarea spatiului sacru de cel profan. Apa