EMINESCU,
Modele cosmologice si viziune poetica
Prezenta lucrare îsi propune sa defineasca opera lui Mihai Eminescu ca pe o succesiune de solutii existentiale – si în consecinta poetice – raportate la suflet – istorie – univers.
Succesiunea modelelor teoriei universului este determinata de stadiul evolutiei stiintei, a fizicii în primul rând, a matematicii si astronomiei.
Istoria cosmologiei europene a parcurs trei mari etape stiinti- fice: etapa antica care a cultivat un model cosmologic de tip sferic; etape corespunzatoare fizicii clasice newtoriene, si etapa contem- porana .
Poezia eminesciana parcurge trei etape: prima etapa în con- sonanta cu viziunea romantica de la 1848 este fondata pe un model cosmologic platonician si are ca erou liric preferat copilul. A doua etapa marcata de gândirea lui Schopenhauer dezvaluie caracterul iluzoriu al armoniei lumii, este obsedata de problemele de sens ale existentei umane într-o lume tentata sa rezolve aceasta criza într-o maniera romantica.
Ipostaza simbolica, cea mai caracteristica pentru aceasta perioada este demonul.
Ultima etapa a creatiei eminesciene abandoneaza modelul cosmologic platonician pentru unul de tip Kantian.
Capitolul al II-lea: trateaza universul paradisiac corespunzator modelului cosmologic al lui Platon si relatia dintre poezia eminesciana si cea a generatiei de la 1848.
Cu tenta erotica în stil Alecsandri (De-as avea) sau Bolinti- neanu (O calatorie în zori), satirica (Junii corupti), patriotica
(Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie) sau istorica (Horia) , poezia lui Eminescu reia motivul lumii ca substanta divina a lumii, însa, se ataseaza mai ales vizionarismului pasoptist care se exprima în constituirea idealului national si politic pe conceptia mesianica asupra rolului pe care-l are de îndeplinit poetul. “Bardul” emines-cian este reîncarnarea poetului profet al pasoptistilor si el ia chiar, adesea înfatisarea poetilor generatiei precedente.
Vocatia poeziei nu e placutul ci sublimul deoarece se vrea cântarea profetica ce concureaza si stapâneste natura si natura umana dezlantuita:
“Astfel îti e cântarea, batrâne Heliade,
Cum curge profetia unei Ieremiade,
Cum se razbun-un vifor zburând din nor în nor.
Ruga-m-as la Erato, sa cânt ca Tine, barde,
De nu în viata-mi toata, dar cântecu-mi de moarte
Sa fie ca “Blesteme”-Ti… sa-l cânt, apoi sa mor.”
Oscilând între Dumnezeu si Satana, între credinta si blestem
Muresanu (Andrei Muresanu, erou national si poet al desteptarii neamului devenit eroul faustic al uneia dintre cele mai frumoase poeme dramatice eminesciene) e un spirit torturat, dar mântuit totusi de sentimentul apartenentei sale la o comunitate nationala greu încercata, nu însa învinsa.
La 1871, bardul este înlocuit printr-o fiinta demonica. Bleste- mul demonic alterneaza cu rugaciunea si vechiul bard redevine vocea ce va celebra destinele eroice ale unui popor martirizat:
“Vad cerul lan albastru sadit cu grâu de stele,
El îmi arata planul adâncei întocmele
Cu care-si misca sorii. – În sâmburul de ghinda
E un stejar. ……………………………
………………………………………….
……………….asa, poporul meu,
În tine e puterea-ti, naltarea-ti si pieirea-ti.”
Poemul Ondina încearca limbajul poetic printr-o interpretare explicita a modelului cosmic platonician.
O serie de motive poetice precum: muzica sferelor, dansul, valoare sacra a numelui, eroii, lumina ca substanta a lumii sunt integrate în lexicul poeziei eminesciene.
“În loc de aer e un aur,
Topit si transparent, mirositor…
Când îngeri cânta de deasupra raclei
În lumea cerurilor – ele-albesc
Si pe pamânt ajung tandari duioase
Din cântecul frumos…”
Ca o “nota ratacita” din muzica sferelor sau ca idee din urzeala prima a lumii, apare femeia în poezia eminesciana de tinerete.
”Esti tu nota ratacita
Din cântarea sferelor
Ce eterna, nefinita,
Îngerii o cânta-n cor?”
Iubita, muza si, adeseori artista, femeia e una dintre vocile prin care se vesteste armonia divina a universului.
Ultimul mare poem eminescian axat pe topografia mitica a universului este “Povestea magului calator în stele”.
Marcat de semnele genialitatii si ale mortii, printul mostenitor de împaratii pamântene, purcede pentru aflarea unde salasluieste batrânul mag, cunoscator al legilor divine ce guverneaza armonia cosmica.
Drumul spre piscurile sacre ale Pionului este si un drum spre adevarurile adânci, ascunse în propria-ne fiinta.
Coborând în adâncurile gândului si de aici în adâncurile somnului, printului îi este dat sa afle ca face parte din categ...