Femeia iubita


Definira ipoztazelor eului in lirica lui Lucian Blaga nu poate fi caracterizata în afara considerarii intinsei si esentialei arii a poeziei erotice. În mitologia poetului, în înfatisarea ei din ultima etapa a creatiei, am putea spune chiar ca erosul are o functie hotarâtoare, întru-cât constituie un factor de transfigurare a eului, în procesul simbolic de restaurare a conditiei adamice, paradisiace.
În femeia iubita, ca si în propria individualitate, poetul descopera magia simplitatii, mereu amintind de zilele de început. Femeia în ipostaza de iubita, încarneaza, asadar, ceva din energia si vitalitatea Genezei, energie care i se reveleaza în primul rând prin sentimentul iubirii.Iubirea apare în acest caz ca moment al unui fel de iluminare launtrica. Astfel,Blaga a aprins focurile iubiri pe boltiile poeziei sale, astfel ca aceasta fumega asemeni unor fumuri de jertfa.
Erosul apare la începutul poeziei blagiene, in volumele sale antume ca atenuare sau anulare a principiului alteritatii, constituind puntea de legatura cu realitatea originara a universului:
« Lumina ce-o simt
Navalindu-mi în piept cînd te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata în ziua dintîi
din lumina aceea-nsetata adînc de viata ? » (Lumina,pag34)
Feminismul este ridicat la rang de divinitate, iubita aparând ca fiind una din cele mai mari taine ale existantei, dragostea fiind rupta din rândul celor sacre.Altfel spus, eul realizeaza relatia sa de identificare cu celalalt în masura în care ambele entitati se descopera ca participante, printr-o substanta comuna la spatiul Genezei.
În dinamismul transformator al structurii imaginior, de la structura mitului antropogonic plecând, de aici se va deschide o alta dimensiune a alcatuirii lumii, in mitul poetic al lui Blaga :Dorului, ca aspiratie trans-orizontica a omului, în planul transcendentei, îi corespunde, într-o complementaritate semantica, iubirea ca factor cosmic « totalizator », în viziunea « transdescendentei », în aceeasi t