Geneza scrierii II
Romanul apare în 1920.
Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu însusi. Procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traita, distantate între ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.


În satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc potrivit cu starea lor materiala, cu priceperea si firea lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parintii cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele.

Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.

În alta privinta, si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt. Neîntelegerile casnice, rabufnirile - violente, uneori dure -, dusmania de aici pornesc!

Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise