George Calinescu, “Enigma Otiliei”
Roman de tip balzacian
George Calinescu (1899 – 1965), om de mare eruditie, personalitate plurivalenta, se manifesta deplin in diverse domenii ale culture si literaturii noastre: critic si istoric literar, eseist si esthetician, prozator si poet, dramaturg si publicist. Mentionam cateva titluri prin care putem ilustra paleta larga a manifestarilor literare calinesciene:
Principii de estetica;
Viata lui Mihai Eminescu;
Opera lui Mihai Eminescu;
Viata lui Ion Creanga;
Ion Greanga (viata si opera);
Estetica basmului;
Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent;
Istoria literaturii romane compendiu;
Cronica optimistului (vol. de publicistica);
Teatru;
Lauda lucrurilor, poezii;
Insemanari de calatorie;
romanele: „Cartea Nuntii”; „Enigma Otiliei”; „Scrinul Negru”; „Bietul Ioanide”.
Eseul „Clasicism, romantism, baroc” e o expunere clara, punctuala, despre arta in general si literatura ca arta a cuvantului, in care autorul defineste si caracterizeaza aceste curente literare, stabilind totodata si interferentele lor.
„Enigma Otiliei” (1938) (al doilea roman dupa „Cartea Nuntii”) constituie o materializare a teoriei balzaciene despre menirea neamului de a oferi o fresca obiectiva a societatii in care traieste autorul, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curentele literare – clasicism, romantism, realism („Nu exista in realitate un fenomen artistic pur clasic ori romantic... Clasicism, Romantism sunt doua tipuri ideale inexistente in stare genuina, reprabile numai la analiza in retorta”). George Calinescu e autorul e autorul primelor romane citadine, de tip clasic, iar prin „Enigma Otiliei” el aduce o viziune originala, moderna.
Tema romanului e viata burgheziei bucurestene de la inceputul sec. al XX – lea, societate aflata sub puterea distrugatoare a banului („Zeul la care se inchina toti e <>”).
Intreaga actiune e concentrata in jurul averii lui Costace Giurgiuveanu, un batran avar, si sunt implicate multe personaje interesate mai mult sau mai putin de mostenirea acestei averi.
Titlul romanului a fost ales de scriitor tot in maniera balzaciana („Parintii Otiliei”), pentru ca sriitorul urmareste in roman degradarea relatiilor din interiorul familiei care conduce implicit la degaradarea intregii societati (de ex. avaritia il impiedica pe mos Costache sa-si infieze pupila, pe Otilia Marculescu, fiica fostei sale sotii decedate de la care mostenise o imensa avere). Relatia parinti-copii se extinde si la alte categorii de personaje interesate intr-un fel sau altul de viata si viitorul Otiliei. La sugestia editorului autorul schimba titlul romanului in „Enigma Otiliei” avand in vedere firea contradictorie a domnisoarei care oscileza intre nevinovatia, farmecul natural al varstei, si seriozitatea, maturitatea femeii care judeca la rece si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix in ciuda afectiunii pe care i-o purta.
Actiunea romanului nu se desfasoara pe un singur fir epic ci se structureaza pe doua planuri: a) viata burgheziei la inceputul sec. al XX – lea; b) drumul formarii unui tanar intelectual.
Primul plan ilustreaza istoria mosteniri, care dezvolta conflicte intre cele doua familii implicate: Costache Giurgiuveanu-Otilia Marculescu, fiica vitrega a batranului; „clanul” Tulea compus din Aglae si Simion – parintii, Aurica, Olimpia si Titi – odraslele cu un viitor incert, la care se adauga Stanica Ratiu, avocat fara procese, concubinul Olimpiei. Eforturile acestora sunt canalizate statornic spre inlaturarea Otiliei de la mostenire.
Al doilea plan al romanului prezinta destinul tanarului Felix Sima, rams orfan, venit in Bucuresti pentru a studia medicina si pentru a se dedica profesiunii alese. Acesta traieste prima sa experienta erotica, sincera si profunda, care constituie fondul liric al romanului. In casa lui Costache Giurgiuveanu, unde locuieste tanarul, vine adesea Leonida Pascalopol, mosier cu maniere alese, prieten al lui mos Costache, admirator fidel al domnisoarei Otilia pe care o coplesea cu atentii si gesturi de un cavalerism rafinat. Otilia il iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze in cariera lui, intuind cu maturitate dorinta lui de a ajunge „cineva”. Vizitele lui Pascalopol, plimbarile la sosea, generozitatea fata de capriciile Otiliei starnesc in sufletul inocent al tanarului invidia si gelozia. Otilia cu toate ca-l iubeste pe Felix nu da curs acestei iubiri ci il prefera pe mosierul Pascalopolcu care pleaca la Paris unde, in cele din urma, se si casatoresc. Atat pentru Felix cat si pentru Pascalopol, Otilia va ramane o enigma intruchipand eternul feminin.
Pe celalalt plan, al luptei pentru mostenire, „clanul” Tulea cunoaste declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mana pe banii lui Costache pentru ca mult mai siretul Stanica Ratiu ii furase de ...