Trasaturile romanului realist
-procedee narative-
- Exemplificate în romanul “Ion” de Liviu Rebreanu -
I. Autorul; naratorul obiectiv(104)*
II. Cititorul(105)*
III. Opera:
1.Tehnici compozitionale:
a) descrierea in romanul realist(109)*
b) circularitatea romanului(108)*
c) caracterul simetric(108)*
-Titlurile celor doua parti ale romanului -Titlurile de capitol
-Incipitul(108)* / Finalul(122-123)*
-Expozitiunea(110)* / Deznodamantul(122)* -Existenta celor doua planuri
d) focalizarea -tipuri de focalizare(124)*
-efectele focalizarii(125)*
e) coerenta(121)*
2.Sursa de inspiratie – geneza (107)*
3.Conflictul(112)*; conflictele secundare(121)*
IV. Personaje:
1.Personajul principal in romanul realist(118)*
2.Personajul alter ego(120)*
( )* - numarul din interiorul parantezei reprezinta numarul paginilor din “Limba si Literatura Romana, manual pentru clasa a-X-a”, autori: Mircea Marin, Carmen Ligia Radulescu, Elisabeta Rosca si Rodica Zane, editura Paralela 45. La paginile indicate se pot gasi repere folosite in realizarea acestui referat.
G. Calinescu, privindu-l pe Liviu Rebreanu din perspectiva romanului “Ion”, il considera pe acesta ca fiind: “poet al omului teluric”. Acelasi critic apreciaza ca intentia autorului a fost aceea de a crea o fresca a satului transilvanean din care insusi autorul s-a ridicat, iar in ceea ce priveste personajele acestui roman “nu sunt indivizi cu viata unica, ci exponenti ai clasei si generatiei”.
I. Liviu Rebreanu, din acest punct de vedere nu face decat sa-si dezvaluie rolul sau de autor realist. Astfel, el isi propune sa reflecteze lumea in toata complexitatea sa. Personajul central este simbolic, reprezentand dragostea pentru pamant a tuturor taranilor; prin intermediul acestui reprezentant al satului, autorul reuseste sa infatiseze aceasta lume in totalitate, atat in planul continutului cat si al formei. Naratorul este obiectiv si omiscient, are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea vietii afective. “Pornind de la acelasi material taranesc, “Ion” reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data istorica in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice.” (E. Lovinescu) “M-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I”, marturisea Liviu Rebreanu, intrucat amestecul eului ar diminua veridicitatea subictului.
II. Cititorul romanului realist este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar. Detaliul in acest tip de roman este elementul esential, pentru ca prin ansamblul acestora, opera creaza iluzia realului. Prin lectura romanului, cititorul va fi informat si “documentat”, astfel incat el va putea avea senzatia ca participa in mod direct la actiune. Diferenta de data acesta este insa faptul ca cititorul se identifica adesea cu naratorul omiscient si mai putin cu personajul principal. Criteriul sau de apreciere fiind chiar intensitatea iluziei realiste. Ctitorul concret al romanului “Ion” este un argument prin care se demonstreaza inca o data ca aceasta opera apartine curentului realist. Lectura romanului te face sa te simti ca o parte integranta in satul transilvanean, te face sa te regasesti in fiecare secventa de parca ai fi chiar tu in locul autorului, prezent la fiecare converesatie, gent sau chiar traire interioara.
III.1. a) O mare importanta in realizarea unui roman realist o are si descrierea. Felul in care este expusa realitarea il poate face pe cititor sa se implice intr-o mai mare masura, astfel crescand si valoarea operei. In cazul romanului “Ion”, acest element este asigurat chiar de autorul sau, de Liviu Rebreanu. El foloseste descrierea pentru prezentarea cadrului actiunii (spatiu si timp): “Duminica. Satul e la hora. Si hora e pe ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea.”; pentru crearea atmosferei si crearea impresiei de verosimilitate a lumii fictionale: “Hora e in toi… Locul geme de oameni… Nucii batrani de langa sura tin umbra. […] De trpotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste…”; o alta functie a descrierii, pe care o folosesti si Rebreanu, este includerea unui element cu valoare simbolica si de anticipare: “Tocmai atunci se tareste pe poarta, printre picioarele oamenilor, Savista, o...