Literatura si jocul II


Jocul si joaca sunt teme foarte des intalnite in viata cotidiana, iar ele reflecta o anumita tendinta a omului spre socializare. Jocul este ca o generalitate mai strict, de aceea el reprezinta reguli, unele trebuie respectate, iar altele sunt menite sa fie incalcate. Astfel, apare dorinta oricarei fiinte umane de a depasi ceea ce este normal, de a depasi pe altii si de a se depasi pe sine, o tendinta spre perfectiune, ca tel principal al vietii. Mediocritatea este pentru cei slabi, de aceea omul a inventat competitia ca modalitate de afirmare.
Joaca este o forma de manifestare intalnita la copii, care incearca sa scape de rutina cu ajutorul imaginatiei. Acestia incalca toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce este realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comanda sau in locul carora se pun chiar ei, impunand viziunea lor despre viata. Joaca se intalneste de cele mai multe ori in poezii cu continut destinat unei anumite categorii de varsta: copilaria, dar si in proza care vizeaza experientele si fazele formarii caracterului unui personaj, de la varstele cele mai fragede.
Tudor Arghezi a afirmat ca “Cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe”.
La prima vedere “jucarie” este un cuvant banal: obiect cu care se joaca copiii. Nimic mai simplu. Cu toate astea insa, e mult mai complex decat credem. In fond, viata noastra e un joc. Cum jucarie este folosita pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite in jocul vietii. Poate ca si noi oamenii suntem niste jucarii.
Jucaria de vorbe e o arta! Iar arta este o indeletnicire, care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesita pricepere, cunoastere, capacitati deosebite si consta in modelarea limbajului, in modelarea ratiunii, in modelarea noastra.
Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit, mai degraba, motiv adiacent unei alte teme, copilaria, decat o teme in sine. Gandindu-ne la clasificarea facuta d