MIHAI EMINESCU
Profilul spiritual
Incã de la primele poezii Mihai Eminescu a surprins contemporaneitatea cu genialitatea sa liricã,în care cuprinde la un loc întreaga spiritualitate româneascã,regãsindu-se aici sufletul poporului,al srãmosilor si al viitorimii.
Mihai Eminescu avea o fire imprevizibilã,producând totdeauna o impresie puternicã si neobisnuitã asupra celor care-l cunosteau,atât prin înfãtisare cât si prin gesturile sau prin privirea sa “cufundatã-n ceruri-nalte”, visãtoare,solitarã.Detasat de lumea materialã a intereselor mãrunte,Eminescu este totodatã preocupat de starea meschinã a societãtii în care trebuia sã trãiascã,iscând cele mai variate controverse.Imaginea lui s-a reflectat în constiinta publicã în mod contradictoriu,boem si neînteles,sociabil sau însingurat,muncind si citind enorm,poetul nu avea cum sã se înscrie în cotidian,în obisnuit.
Vasta sa culturã,formatia sa intelectualã si spiritualã,inteligenta iesitã din comun,memoria impresionantã construiesc o personalitate covârsitoare,un “om al timpului modern”,pe care Titu Maiorescu l-a intuit dupã aparitia a numai trei poezii:”Cu neobosita lui stãruintã de a ceti,de a studia,de a cunoaste,el îsi înzestra fãrã preget memoria cu operele însemnate din literatura anticã si modernã”.
Cunoscãtor al filosofiei,în special al lui Platon,Kant si Shopenhauer,si nu mai putin al credintelor religioase,mai ales al celei crestine si budiste,este admirator al “Vedelor”,pasionat pentru operele poetice din toate timpurile,posedând stiinta celor publicate pânã astãzi din istoria si limba românã.
Previziunea lui Titu Maiorescu,aceea cã secolul al 20-lea va începe “sub auspiciile geniului lui” s-a adeverit,Eminescu generând o emotie cu totul aparte asupra scriitorilor care-l urmeazã,deoarece el a reusit sã exprime specificul spiritual al neamului românesc.
Dragostea lui Eminescu pentru folclorul românesc este vizibilã în toate poeziile sale ,transparând prin toti porii creatiei si simtirii lirice,fapt recunoscut si de exegezii strãini,ca Rosa Del Conte,care afirma cã “nu este putin ceea ce datoreazã gândirii occidentale cultura lui Eminescu,dar cuvântul liric în care se transfigureazã lumea lui este scos din izvoarele traditiei autohtone.”.(“Eminescu sau despre Absolut”-1962).
Pasiunea lui pentru istorie,ilustratã încreatia poeticã si mãrturisitã prin preocuparea permanentã si neobositã pentru cunoasterea trecutului si neamului românesc este încã o coordonatã majorã a formatiei spirituale a celui mai mare poet care a venerat vreodatã pe cei din care s-a nãscut:
“Trecutul e în mine si eu sunt în trecut
Precum trãieste cerul în marea ce-l respirã”.
Patriotismul sãu înflãcãrat reiese si din mãrturisirea încãrcatã de admiratie pe care o face poetul într-o scrisoare trimisã junimistului Gh.Panu:”…în lumea asta nu e nimic mai interesant decât istoria poporului nostru,trecutul lui,tot-tot este un sir neîntrerupt de martiri.”
Mihai Eminescu stã,în literatura universalã,alãturi de cei mai mari poeti nationali ai altor tãri,ca Dante, Goethe,Shelley,Victor Hugo.Constient de valoarea marilor poeti ai lumii,din ale cãror opere “luceafãrul poeziei românesti”si-a hrãnit setea spiritualã,Eminescu I-a creat marelui Shakespeare o odã emotionantã,încãrcatã de forta veneratiei:
“Ca Dumnezeu te-arãti în mii de fete
Si-nveti ce-un ev nu poate sã învete
(…)
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai învãtat ca lumea s-o citesc,
Gresind cu tine chiar,iubesc greseala:
S-aduc cu tine mi-este toatã fala.”(“Cãrtile”)
Mihai Eminescu concentreazã continuitatea culturii si literaturii române,atât prin bogãtia ideilor cât si prin înnoirea limbajului poetic,despre care Ion Coteanu afirma cã poetul nu a întemeiat un limbaj artistic,”ci l-a reîntemeiat,dându-i o facturã si un spirit atât de nou,încât este modern si astãzi.”.
...