Miorita
Balada Miorita reprezinta o sinteza a unor teme si motive fundamentale, foarte vechi în cultura populara româneasca. Ele se refera, în esenta, la problema eterna a raportului fiintei umane cu sine însasi si cu lumea care o înconjoara.
Tema mioritica apare în peste 1400 de variante, sub forma unor specii folclorice diverse, precum balada, legenda, colindul sau doina. Între aceste variante exista diferente de continut si de structura, datorate, pe de o parte, momentului sau zonei geografice în care au luat nastere si, pe de alta parte, personalitatii creatorilor populari anonimi. Motivul comun al tuturor acestor variante este cel al testamentului ciobanului.
Varianta cea mai cunoscuta a baladei a fost descoperita în Muntii Vrancei de Alecu Russo. Vasile Alecsandri i-a dat forma pe care o cunoastem astazi. Balada a fost publicata pentru prima data în 1850, în revista Bucovina, fiind inclusa apoi în culegerea Poezii poporale.
Cântecul batrânesc “Miorita” a stârnit, de-a lungul vremii, numeroase interpretari, adesea polemice. În ciuda acestor diferente, specialistii au cazut de acord asupra faptului ca balada mai sus amintita reprezinta o sinteza a spiritualitatii românesti.
Balada populara este opera epica în versuri, care prezinta o întâmplare din trecutul îndepartat, sub forma unor actiuni simple, iesite din comun la care participa personaje cu însusiri exceptionale.
Balada “Miorita” se caracterizeaza printr-o structura extrem de simpla, îmbinând trasaturile lirice cu cele epice si dramatice. Ca opera epica, actiunea se structureaza pe momentele subiectului: expozitiunea se fixeaza înca din primele rânduri prin intermediul a doua metafore, simbolizând locul actiunii, un peisaj de o frumusete deosebita. Sunt prezentate personajele: trei ciobani tineri care provin din regiuni diferite ale tarii. Actiunea este situata în timp prin faptul ca ea se petrece toamna, în momentul coborârii oilor la iernat. Intriga este reprezentata de complotul baciului vrâncean si