Balada populara
Miorita (imbinarea celor trei genuri)

Balada populara „Miorita” indreptateste afirmatia ca folclorul este unul dintre cele mai valoroase tezaure ale sufletului romanesc. Ea reprezinta nu numai un adevarat „bulgare de aur” poetic al literaturii noastre populare, ci si cea mai frumoasa epopee pastorala din lume.
Printre maestruasele paduri care strajuie muntii Vrancei, printre serpuitoarele ape care strabat acest tinut se aude strigatul indurerat al unei maicute batrane ce si-a pierdut fiul. La durerea acestei femei este partas si Alecu Russo care se afla pe atunci in exil la Soveja. Auzind-o intr-o noapte tainica in jurul unui foc, Russo ramane profund impresionat de frumusetea si mesajul acestei balade, o culege si o da prietenului sau Vasile Alecsandri care o prelucreaza si o publica in 1852 in volumul intitulat „Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, fiind reprodusa ulterior in 1866 in volumul „Poezii populare ale romanilor”.
Balada cunoaste peste 1400 de variante dar cea mai frumoasa ramane varianta publicata de Vasile Alecsandri. Ea reprezinta cu mijloacele mai simple, intr-o forma cristalina o intreaga filozofie a vietii si a mortii, a eternelor intrebari legate de sensul existentei omului pe pamant.
Balada are la baza o veche ocupatie a poporului roman, oieritul cu fenomenele legate de aceasta: transhumanta, adica deplasarea de la munte la ses si invers a oilor in functie de ciclul anotimpurilor.
In structura compozitionala a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica in care sunt narate faptele si una lirico-dramatica in care sunt prezente gandurile si sentimentele ciobanasului aflat singur in fata mortii.
Motivele fundamentale pe care se sprijina constructia baladei sunt: a)motivul complotului si transhumatei, b)motivul mioarei nazdravane, c)motivul testamentului, d)motivul alegoriei moarte-nunta, e)motivul maic