Moara cu noroc


Ca specie a genului epic, nuvela este mostenitoarea povestirii renascentiste, iar denumirea ei reflecta principala cerintei a întâmplarii narate : noutatea,ineditul.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici se încadreaza în specia nuvelei,având o constructie riguroasa,un fir narativ central, personajele relativ putine pun în evidenta evolutia personajului principal cu un conflict unic concentrat. Este o nuvela psihologica datorita tematicii, modalitatii de caracterizare a personajului si de investigare psihologica dar si datorita naturii conflictului interior.
Realismul acestei nuvele consta în obiectivitatea naratiunii, omniscineta naratorului, înregistrarea amanuntelor de decor si de vestimentatie si interesul acordat raporturilor dintre om si mediu. Nu exista dislocari de planuri, actiunea este lineara. Personajele pastreaza trasaturi umane veridice, au slabiciuni si interese conforme cu realitatea obiectiva.
Tema nuvelei o constituie dezumanizarea personajului principal sub imperiul banului ca factor nociv ce distinge constiinta umana.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Topasul ales,cârciuma numita „Moara cu noroc” îinseamna de fapt „Moara cu ghinion”, moara care aduce nenorocirea pentru ca usurinta câstigurilor de la aceasta cârciuma ascunde abateri etice grave: nelegiuirea si crima. Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, între doua repere temporale cu valoare religioase : de la Sfântul Gheorghe pâna la Pasti, iar în final focul si apa purifica locul. Cârciuma de la „Moara cu noroc” este asezata la rascruce de drumuri. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, în final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa evenimentele de la „Moara cu noroc”.
Subiectul nuvelei îl constituie etapele înfruntarii dintre protagonist Ghita si antagonist, Lica.
Textul es