EMINESCU,
Modele cosmologice si viziune poetica



Prezenta lucrare îsi propune sa defineasca opera lui Mihai Eminescu ca pe o succesiune de solutii existentiale – si în consecinta poetice – raportate la suflet – istorie – univers.
Succesiunea modelelor teoriei universului este determinata de stadiul evolutiei stiintei, a fizicii în primul rând, a matematicii si astronomiei.
Istoria cosmologiei europene a parcurs trei mari etape stiinti- fice: etapa antica care a cultivat un model cosmologic de tip sferic; etape corespunzatoare fizicii clasice newtoriene, si etapa contem- porana .
Poezia eminesciana parcurge trei etape: prima etapa în con- sonanta cu viziunea romantica de la 1848 este fondata pe un model cosmologic platonician si are ca erou liric preferat copilul. A doua etapa marcata de gândirea lui Schopenhauer dezvaluie caracterul iluzoriu al armoniei lumii, este obsedata de problemele de sens ale existentei umane într-o lume tentata sa rezolve aceasta criza într-o maniera romantica.
Ipostaza simbolica, cea mai caracteristica pentru aceasta perioada este demonul.
Ultima etapa a creatiei eminesciene abandoneaza modelul cosmologic platonician pentru unul de tip Kantian.


Capitolul al II-lea: trateaza universul paradisiac corespunzator modelului cosmologic al lui Platon si relatia dintre poezia eminesciana si cea a generatiei de la 1848.
Cu tenta erotica în stil Alecsandri (De-as avea) sau Bolinti- neanu (O calatorie în zori), satirica (Junii corupti), patriotica

(Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie) sau istorica (Horia) , poezia lui Eminescu reia motivul lumii ca substanta divina a lumii, însa, se ataseaza mai ales vizionarismului pasoptist care se exprima în constituirea idealului national si politic pe conceptia mesianica asupra rolului pe care-l are de îndeplinit poetul. “Bardul” emines-cian este reîncarnarea poetului profet al pasoptistilor si el ia chiar, adesea înfatisarea poetilor generatie