Motivul contemplatiei


Apare in anul 1881, la 1 februarie, e publicata in revista “Convorbiri literare” si apartine ciclului de satire intitulat “Scrisori”, in care satira sociala se impleteste cu meditatia filozofica.

Tema reflecta cosmogonia (nasterea, evolutia si stingerea universului) si conditia geniului. Aceste aspecte sunt subordonate relatiei omului cu timpul.

Motive
? specifice
timpul bivalent
luna
batranul dascal
geneza (haosul si creatia)
extirectia
? generale
- fortuna labilis
- fugit irreparabile tempus

Structura si semnificatii

1) Tabloul I – motivul contemplatiei
Cadrul temporal este cel nocturn, acesta fiind timpul marilor revelatii, timp care favorizeaza meditatia, contemplatia: “Cand cu gem ostenite sara suflu-n lumanare/ Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare.” Asadar noaptea fixeaza cadrul de factura romantica (noaptea este sugerata in spatiul uman prin lumanarea aprinsa, iar in saptiul exterior, prin prezenta lunii). Stingerea lumanarii coincide cu aparitia lunii, care favorizeaza intrarea in spatiul contemplatiei, al visului. In aceasta atmosfera de liniste, se dezvolta antiteza timp uman – timp universal: ceasornicul, care introduce motivul timpului, masoara conditia trecatoare a omului, inclusiv a batranuli dascal. “Lung-a timpuli carare” constituie timpul universal, etern.
Luna, vesnica asemena timpului universal, este suverana pe cer; ea reflecteaza atat universul cosmic, cat si pe cel terestru si tot ea da masura suferintelor umane: “Luna varsa peste toate voluptoarea ei vapaie,/ Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate/ De dureri pe care insa le simtim ca-n vis pe toate.”
2) Tabloul al II-lea – motivul lunii
Luna apare aici ca un astru magic, de adoratie, simbol al puritatii (“lumina ta fecioara”), dar si in ipostaza de astru ce strajuieste peste imunitatile pamantului, peste marile pustietati si peste “miscatoarea marilor singuratate”. Astrul il duce pe cel ramas treaz in aspatiul visarii,