O cercetare critica asupra poeziei
romane de la 1867


Titu Maiorescu


Analizati conditia materiala si ideala a poezie din acest articol.


Articolul a fost scris pentru o antologie a poeziei romane de pana atunci, realizata ca obiectiv al activitatii societatii „Junimea”. Articolul are doua parti: „Conditiunea materiala a poeziei” si „Conditiunea ideala a poeziei”.
In acest articol, Titu Maiorescu defineste frumosul ca „manifestarea ideii in materie sensibila”. Maiorescu isi propune sa arate care este deosebirea dintre o poezie buna si o poezie proasta. Isi propune sa alcatuiasca o antologie cu cele mai bune poezii care s-au scris pana atunci. Pentru aceasta el trebuie sa foloseasca anumite principii estetice pentru ca poemele respective nu trebuiau selectionate la intamplare sau pe baza bunului gust. Aceste poeme, fiind cele mai bune, aveau sa serveasca drept model pentru poeziile contemporane. Titu Maiorescu considera ca o poezie, ca sa-si merite numele, trebuie sa indeplineasca doua conditii: conditia materiala si conditia ideala.
In prima parte, Titu Maioresu arata ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa materiala ci trebuie s-o creeza prin imagini artistice. Pentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si metafora. Maiorescu nu are notiunea de simbol dar o intuieste denumind-o „alegerea cuvantului celui mai putin abstract” dand exemple corecte din Andrei Muresanu: „N-ajunge iataganul barbarei semilune”, din Shakespeare: „Orce te-ar departa de la cercul de aur”. Epitetele sunt luate din Homer: „Minerva cu ochiul albastru”, din Vasile Alecsandri: „Galben ca faclia de galbena ceara”. Personificarile le ilustreaza cu exemple din Grigore Alexandrescu „Raul inapoi se trage, muntii varful isi clatesc”, din Homer,