Opera fantastica oglindita în literatura studiata

Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate fi comparata cu poezia, însusirea de baza a fantasticului reprezentând-o varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitând accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta, aventura a spiritului.
Literatura fantastica prezinta doua mari extreme : feeria si literatura stiintifico-fantastica. Feericul este un univers miraculos care i se suprapune lumii reale fara sa-i pricinuiasca vreo paguba sau sa-i distruga coerenta. Fantasticul, dimpotriva, se caracterizeaza printr-o intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale; el este legat in general de starile morbide ale constiintei care, in fenomenele de cosmar si de delir proiecteaza în fata ei imagini ale temerilor sale.
Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent pe ezitarea cititorului si a personajelor în privinta naturii fenomenului perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva, daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului. Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului sau al pesonajului, el nu dureaza decât doar atât cât tine ezitarea. Definit în raport cu realul si imaginarul, fantasticul îi apare lui Tzvetan Todorov drept “ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural”.
Definitia “ideala” a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele sale. Fantasticul exploreaza
-2-
spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, “visul treaz al individ