Parintele Trandafir II


Naratiunea “Popa Tanda” de Ioan Slavici are toate trasaturile unei nuvele: este o opera literara epica, in proza, in care se relateaza intr-o succesiune de episoade, evenimente reale si imaginare din viata personajelor.
Personajul principal este parintele Trandafir, poreclit de satenii din Saraceni “Popa Tanda”, porecla care da titlul nuvelei. El este prezentat in toate momentele actiunii si este prezenata in evolutia sa. Spre deosebire de personajul unei schite, care este caracteriat printr-o singura trasatura de caracter dominanta, personajul nuvelei este complex, prezentat pe o perioada indelungata de viata (pana la batranete). De asemenea, el trece prin diferite incercari, care il transforma.
Parintele Trandafir, personajul nuvelei “Popa Tanda” de Ioan Slavici, este un personaj complex, prezentat prin diferite modalitati de caracterizare si procedee artistice.
Prin caracterizare directa inca din expozitiune, naratorul evidentiaza unele calitati ale personalului. Ca mod de expunere intalnim descrierea in cadrul careia sunt enumerate insusirile personjului: « este un om bun, a invatat multa carte si canta frumos, vorbeste drept, cumpatat, ca si cand ar citi din carte » (remarcam epitetele si comparatia).
Naratorul ii gaseste si defecte pe care le prezinta de asemenea direct. Parintele Trandafir este prea aspru in relatiile cu semenii: “prea de-a dreptul”, “ prea vede fatis”, “nu mai suceste vorba”, “spune drept daca i se pune ceva pe inima”. Aceste insusiri si defecte dar si alte trasaturi ale personajului, sunt infatisate in opera si in mod indirect, prin faptele personajului si prin felul lui de a vorbi. Astfel ajunge in Saraceni, analizeaza situatia cu luciditate si isi da seama ca trebuie sa faca din credinciosii sai oameni harnici.
Cu o energie iesita din comun incepe actiunea prin predici. Ii impresioneaza pe sateni, dar nu ii schimba si trece la alta metoda: sfatul de la om