Domnu Trandafir
(Caracterizare)
Prin caracterizarea directa, realizata de autor si alte personaje, reies urmatoarele trasaturi fizice:„Era un om bine facut, putin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se aratau sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare la mijloc. ”Caracterizarea directa prezinta de asemenea si trasaturile morale, asa cum reies din fragmente: „… învatatura cealalta, sufleteasca (…) ne-o da (…) nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate în el si pentru ca în acest suflet era ceva din curatenia unui apostol”, dascalul având un suflet cald, plin de bunatate, a format mintile si sufletele copiilor si a fost pentru ei un model de bunatate sufleteasca.Îi învata din dragoste si devotament, fara a-i pasa de lume si de „viforul de nemultumiri” din jurul sau. Prin fragmentul: „Nu, Domnu nostru nu ne-a învatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari”, autorul arata ca dascalul era devotat meseriei sale, pe care o facea cu pasiune si pricepere, era corect si cinstit. Era un bun organizator, iar în acel coltisor de tara, el nefiind verificat de nimeni, putea sa faca ce dorea, dar el facea ceea ce considera ca era mai bine pentru scoala si pentru elevii sai. Iubea copiii, pentru care era un adevarat parinte: „Îi era drag sa ne învete si parca eram copiii lui.” Pe lânga un bun dascal, domnul Trandafir era si gospodaros: „Era foarte gospodaros si-i placea sa faca fiecare lucru cu rânduiala”, si vroia ca si elevii sai sa fie la fel. Într-o zi, pe când rânduia un car cu fân, iar copiii erau în clasa cu monitorii, dascalul primeste o vizita neasteptata.Prin caracterizarea indirecta, prin analizarea faptelor, gândurilor, gesturilor, atitudinilor, vorbirii, framântarilor sufletesti, mediul