Poezia si problema
genurilor literare



Problema genurilor literare a starnit nenumarate controverse , ambiguitatile izvorand chiar din polivalenta intelesului termenului , caci cuvantul gen este folosit si cu alte sensuri - ,,specie literara ,, , ,, clasa de obiecte sau fenomene care au proprietati comune ,, .
Dintre teoreticienii genurilor literare se impun in timp : Platon , Hegel ( pornind de la Platon , Hegel considera genul epic = g. obiectiv , g. liric = g. subiectiv , g.dramatic = o sinteza intre cele 2 genuri ) , iar la noi , Adrian Marino care ,in Dictionar de idei literare, avansa ideea ca discriminarea intre cele 3 genuri literare este generata de ipostazele eului creator .
Genul liric este genul poeziei , ,, dar nu numai ,, . Termenul ,, liric ,, ( derivat din denumirea unui instrument muzical , lira , insemnul zeului Apollo ) a denumit in Grecia antica , orice fel de poezie , facuta pentru a fi cantata . Ulterior , indeosebi de la romantism incoace , poezia lirica a ajuns sa insemne creatia literara in versuri centrata asupra eului , asupra vietii launtrice , cu toata gama trairilor sufletesti - sentimente , emotii , stari , dispozitii afective , atitudini etc. Astfel , lirismul s-a identificat treptat cu esenta insasi apoeziei . Formal , poezia lirica se caracterizeaza in principal prin scurtime , densitate semantica si muzicalitate .
In definirea poeziei ( - vb. gr. poienin ,, a fabrica ,, , ,, a produce ,,) s-au impus de-a lungul timpului 3 cupluri de enunturi , in mod egal considerate drept adevarate :
1.- Poezia are o elaborare oarecum facila , deoarece nu necesita munca de aranjare proprie textelor de dimensiuni mari , nici elaborarea unui univers fictiv si coerent .
Ea este forma suprema a literaturii , este apanajul adevaratilor artisti , caci interzicandu-si facilitatile naratiunii , ea presupune o stapanire perfecta a resurselor de limbaj .
2.- Poezia este un mestesug al limbajului , ale