TUDOR ARGHEZI - PSALMI

Una din laturile dominante ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor filozofico-religioase. Ca toti marii poeti ai lumii, Arghezi a fost rascolit de-alungul întregii sale vieti de o serie de probleme fundamentale pentru cunoasterea rostului omului pe pamânt, a începuturilor existentei acestuia în univers, a perspectivelor care i se deschid a mortii care pune capat zbaterilor lui continui pentru înfrumusetarea vietii pe care vrea s-o cladeasca urmasii sai. Pâna sa ajunga la cunoasterea si însusirea filozofiei materialist-stiintifice clarificatoare, poetul s-a razboit cu fantomele Divinitatii si mortii, ale vietii viitoare - într-o lupta piept la piept dramatica si îndârjita al carei rod literar îl constituie unele dintre cele mai stralucitoare creatii poetice argheziene. Ispita cunoasterii, setea devoranta, biciuitoare de-a strapunge cu mintea necunoscutul, care, pe aceeasi masura cu care poetul se apropia de el, parea a se departa de mijloacele de patrundere si de întelegere ale lui, sta la baza unei mari parti din opera de pâna la Eliberare a scriitorului.
Motivul cautarii Divinitatii, prezent în poezia argheziana înca de la primele debuturi ale poetului, devine în Psalmi o obsesie tiranica, înfrigurata cautare care se prelungeste pâna în Stihuri de seara si Hore si în multe alte poezii si scrieri în proza ale poetului. Aceasta drama a cautarilor obsedante capata în versurile din Psalmi o deosebita forta a expresiei lirice. Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui - care - glasuieste-n pustiu. Monologul nu ajunge niciodata sa devina dialog.
În psalmii arghezieni surprindem mai degraba ecouri ale Vechiului decât ale Noului Testament. Poetul e un emul al acelor mitic-arhaici homines religiosi care s-au luat la harta cu Domnul lor, l-au înfruntat, au violentat cerul, s-au luptat cu îngerul. Tonul sau, în genere, este acela al unui Iov, barbatul care nu cedeaza, nu accepta nici un compromis, nici resemnare, care se-afirm