Natura si iubirea sunt teme frecvent intalnite in creatia eminesciana, in in general a tuturor poetilor romantici,natura fiind cadrul iubirii.
Cadrul natural este unul rural,natura fiind prezentata prin doua elemente: natura cosmogonica,primordiala,a genezei si natura terestra caracterizata prin elementul vegetal:teiul,salcamul fagul,dar si de elemente acvatice: lacul izvorul,balta. Crangul este unul secular, batran mitologic, in care indragostitii traiesc o iubire la modul absolut.
Iubita eminesciana este un prototip irealizabil. Poetul canta o iubire neimplinita si de aceea iubita e o fiinta intangibila pe care poetul o situeaza in lumea astrilor prin distanta , raceala si puritate, Iubirea e la Eminescu numai un vis care este efemer.
Astfel, in „Sara pe deal” intalnim motivul serii si a noptii („ Sara pe deal” , „noaptea intreaga”, „noapte bogata”), al salcamului, al asteptarii(„ draga m-astepti tu pe mine), al buciumului(„buciumul suna cu jale”), al lunii si al stelelor(elemente celeste), al apei privita ca o oglinda,al dorului(„Pieptul de dor/Fruntea de ganduri ti-e plina”, al fluierului, al clopotului, toate acestea alcatuind cele doua mari teme, si anume natura si iubirea.
Poetul descrie un cadru oniric(propice visarii), impletind elementele naturii cu ipostazele umane, descoperind armonia sufletelor si frumusetea universului, aceste valori supreme devin echivalente cu viata insasi:”...Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?”. Eul liric isi priveste iubita prin prisma naturii,ea este una si aceeasi cu natura, formand un tot unitar, un ideal, pentru care, oricine si-ar sacrifica, pana si proia viata.
Din punct de vedere compozitional, poemul este structurat in sase strofe, dintre care se evidentiaza doua tablouri: in primele 4 strofe ,natura, si in ultimile doua iubirea.
Daca in tabloul naturii prezentul este dominant, sugerand eternitatea naturii,timpul pentru natura fiind ceva insignifiant, in tabloul iubirii, dominant este viito