Despre satul si taranul român vorbesc în operele sale reprezentative, Rebreanu ( Ion, Rascoala ), Sadoveanu ( Baltagul, Fratii Jderi ) si Marin Preda ( Morometii ).
În fiecare din operele scriitorilor amintiti apar personaje reprezentative: Ion în Ion, Vitoria Lipan în Baltagul, Familia Jderilor în Fratii Jderi si Ilie Moromete în Morometii, care dau viata actiunii romanului care însufleteste paginile romanului.
În prim-planul romanului Ion, se afla viata taranului Ion al Glanetasului, consumânduse între iubire si patima pentru pamânt. Destinul lui Ion este strâns legat de viata satului din primele decenii ale secolului XX, pe care Rebreanu le surprinde, realist, structurat, si diferentiat social.
Romanul Ion reprezinta o monografie a satului ardelean de la începutul secolului XX. Conflictul romanului este generat de lupta apriga a taranului pentru pamânt, într-o lume unde statutul social al omului este definit în functie de pamântul detinut.
Opera lui Rebreanu se învârte în jurul temei pamântului, fundamentala pentru viata sociala de pâna la al II-lea Razboi Mondial. Autorul intentiona sa scrie câte un roman despre fiecare provincie româneasca si sa surprinda diverse etape si conditii istorice: Rascoala, dupa cum declara autorul într-un interviu, reprezinta o continuare fireasca a lui Ion. Daca Ion este simbolul individual al taranului român, setos pâna la patima de pamântul lui, Rascoala este simbolul colectiv al aceluiasi taran surprins în existenta sa dramatica. Multimea de tarani multimea se contureaza ca un personaj colectiv, luat în ansamblu, asa cum subliniaza George Calinescu: „ Liviu Rebreanu nu vede individualul, ci numai colectivul ... nici o figura nu se poate memora. Când însa e vorba de tarani, vazuti în masa, lucrurile se schimb. Scriitorul redevine genial.” În a doua parte a romanului taranii ca personaj colectiv, se caracterizeaza prin fapte, atitudini.
În romanul Ion, Eugen Lovinescu recunoaste „ epopeea taranimii noastr