Simbolismul european si romanesc

Simbolismul este un curent literar aparut în Franta, ca reactie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului ,promovând conceptul de poezie moderna. Considerat din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care în 1886,a publicat un celebru articol-manifest, ”Le symbolisme”. În acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolista” si în fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme.

Tot atunci, Rene Ghil înfiinteaza scoala „simbolist-armonista”, devenita apoi „filozofico-instrumentista”. Alti poeti de orientare antiparnasiana îl considerau sef de scoala pe Paul Verlaire; ei si-au luat, în semn de sfidare, numele de „decadenti”. Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Acesti poeti si multi alti începusera sa scrie cu mult înainte de constituirea gruparilor în care s-au încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu în 1886,ci mult mai devreme, cuprinzând pe toti poetii de orientare antiprnasiana, uniti în efortul de a descoperi esenta poeziei.

Curentul parnasian, aparut la începutul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie împotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o de emotei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, însa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgând la aluzie, la analogie, la sugestie, utilizând un limbaj poetic inedit, comunicând îndeosebi senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.

Poezia simbolista româneasca apare la sfârsitul secolului al XIX-lea, perioada macinata de adânci contradictii sociale. Pe fondul îna