Tema Cosmogoniei















Mihai Eminescu s-a nascut la Botosani la 15 ianuarie 1850. Este al saptelea dintre cei 11 copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani români din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.
Daca privim opera poetica a lui Mihai Eminescu din perspectiva comparativa a istoriei literare si tinând cont de criteriul cronologic, poetul face parte din ceea ce, în Europa, poarta numele de a doua generatie romantica, sau romantica târzie. Poezia reprezinta pentru Eminescu o creatie pura (expresia frumosului in sine) fara final pragmatic; procesul creator implica o imbinare de imagini si sunete: „Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate”.
Fiind atent asupra procesului universal, spre deosebire de clasic, care vede categorialul, romanticul adauga viziunea lumii intre cei doi poli: geneza si stingerea. Acesta distribuie sirul fenomenelor macrocosmice in sens evolutiv si, compensatoriu, involutiv, in perspectiva a doua mari decoruri:fundul cosmogonic si fundul escatologic. “Materia insasi este examinata in fierberea ei in aceste doua directii, in miscarea de organizare si dezorganizare” (G. Calinescu, Opera lui Mihai Eminescu)

Problema cosmogoniei pare sa fie o preocupare pentru Eminescu inca din anii sai de tinerete. In manuscrisele sale de prin 1872 apar unele intrebari despre creatorul lumii.In unul dintre aceste fragmente, Eminescu se intreba:”Ce-i etern? Cine consuma samburul aurit din soare?.../ Cine filele albastre si-nstelate le intoarce / La a Creatiunii carte (…) cine firul lung il toarce / din fuiorul vesniciei pan’in ziua de apoi?” In mai multe poezii scrise la diferite varste de exemplu”Memento Mori”, “Rugaciunea unui dac”,”Gemenii”, “Luceafarul”, Scrisoarea I“ apare o incercare de a cauta semnificatie vietii sau a istoriei umane in eternitate, de a lega trecutul si viitorul omului cu inceputul si sfarsitul lumii.

Cum orice gand