Trasaturile prozei fantastice
Literatura fantastica este un tip modern de literatura narativa, caracterizat prin mister, suspans, incertitudine. Ca specie literara aparte este recunoscuta abia in secolul al XIX-lea.
Proza fantastica se caracterizeaza prin aparitia subita a unui element misterios, care perturba ordinea fireasca a realitatii. Aceasta intruziune a unei „alte realitati” enigmatice in lumea obisnuita starneste nelinistea sau spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce sa intampla de fapt, sa gaseasca o justificare a evenimentelor insolite in care sunt angrenate. De regula nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare.
Printre cele mai importante trasaturi ale unei naratiuni fantastice sunt: existenta celor doua planuri: real-ireal, disparitia limitelor de timp si de spatiu, compozitia gradata a naratiunii ce intretine tensiunea epica, finalul ambiguu, ezitarea eroului de a opta pentru o explicatie si relatarea intamplarilor la persoana I, scrierea capatand astfel mai multa credibilitate.
Prin echivocul si prin incertitudinea pe care le intretine, fantasticul modern are caracter deschis, problematizant, spre deosebire de basm, naratiune fabuloasa traditionala, care infatiseaza lumi inchise.

2. Fantasticul: intre straniu si miraculous
Tzvetan Todorov considera ca fantasticul consta in faptul ca eroul unei astfel de opere ezita in ceea ce priveste cauza si natura evenimentelor pe care la traieste, a obiectelor si a fiintelor cu care intra in contact, punandu-si problema esentei naturale sau supranatulare a acestora.
Daca aceasta ezitare se rezolva in finalul operei si „se dovedeste a fi naturala”, Todorov considera ca „fantasticul” este inlocuit de straniu, iar daca esenta este supranaturala, el se transforma in miraculos. Potrivit acestei teorii, fantasticul este mentinut pana la rezolvarea dilemei personajului, care reprezinta, in acelasi timp, si dilema cititorului.
In spatiul straniului exista un straniu pu