Economia Marii Britanii

Aruncand o privire in secolul al XIX-lea, Marea Britanie avea o economie de varf : schimburile din strainatate prosperau, standardul de viata crestea si el, si cetatenii ei veneau cu inovatii industriale puse la punct din ce in ce mai bine. Odata cu cresterea celorlalte tari in economie in secolul al XX-lea, economia britanica a ramas relativ puternica. A continuat sa se dezvolte, si Marea Britanie ramane asfel un mare producator de bunuri industriale si prestator de servicii, ca si un mare centru al lumii de schimb si finante. In secolul al XX-lea, britanicii au realizat un produs intern brut aproape triplu, o reusita foarte remarcabila, luand in considerare marimea si resursele naturale limitate ale Marii Britanii. Indemanarea si ingenuitatea muncitorilor britanici foarte bine pregatiti, a managerilor si a intreprinzatorilor a dat posibilitatea economiei britanice sa functioneze foarte bine si sa multumeasca populatia. Desi economia Marii Britanii a fost foarte puternica in secolul al XX-lea, a trebuit sa faca fata unui numar de probleme persistente. Balanta schimburilor a fost una. Marea Britanie trebuia sa importe mai mult de o zecime din alimentele pe care le consuma si mult mai multe materii prime, bunuri fabricate, si trebuia sa exporte suficiente produse si servicii astfel incat suma primita sa acopere suma data pentru produsele importate. Alta problema a fost ineficienta industriala, care a fost evidentiata in industriile traditionale ca cea a carbunilor, a constructiilor de nave si textila, care produceau mai multe produse decat puteau sa vanda.
Cateva fabrici care au fost nationalizate dupa 1945, cum ar fi British Oil Corporation, British Airways si British Telecommunications, nu erau profitabile. In plus, sindicatele solicitau companiilor sa angajeze mai multi muncitori decat era nevoie, si timpul era pierdut datorita grevelor prin care muncitorii cereau salarii mai mari. Aceste probleme ale sindicatelor cresteau co