Masa consiliului

Intre curtea lui Iacob si Parlamentul sau nu exista nici o trasatura comuna. Curtea, frivola,desfranata, colcaia de scandaluri, printre care adulterele erau cele mai marunte. Regele, om slab si tandru, nu se putea lipsi de favoriti, alesi mai curand dupa farmecul obrazului decat dupa calitatile lor de oameni de stat. Trata cu ei treburile cele mai serioase nu
PR la masa Consiliului, ci la sfarsitul unui supeu sau al unei partide de vanatoare. La inceputul domniei sale avu intelepciunea sa-l pastreze pe langa el pe Robert Cecil (pe care-l facu conte de Salisbury) si cativa dintre cei mai buni sfetnici ai Elisabetei; dar incet, incet, puterea trecu in mainile favoritului Robert Carr (care deveni conte de Somerset), apoi la George Viliers, baiat de 22 de ani, incantator, sarac, de familie buna, ales intr-un mod foarte cinic de catre arhiepiscopul de Catebury ca sa ii ia locul lui Somerset. Villers atrase imediat privirile lui Iacob. Paharnic, gentilom al Camerei, cavaler al Ordinului Jaretierei, baron, viconte, marchiz, lord-mare amiral, aparatorul celor Cinci Porturi, duce de Buckingham, ministru favorit al lui Iacob I, apoi al fiului sau Carol I, “niciodata nu s-a vazut un barbat care sa faca atat de repede cariera, nici sa se ridice astfel, prin simpla sa frumusete, la cele mai inalte functiuni din stat”- spune Clarendon. In acest mod erau alesi cei de la conducere, favoritatiile fiind mai presus de toate.
Unui parlament atat de constient de datoriile si de forta saa, Iacob I voia in mod naiv sa-I impuna ideile sale cu privire la dreptul divin si ereditar al regilor. Teorie noua in Anglia, in care ori de cate ori o cerea salvarea partiei, alegerea de catre Consiliu, apoi de catre parlament trecea peste principiul ereditatii. Iacob I, spirit logic, vroia sa faca din monarhie un sistem coerent; in aceasta binecuvantata tara a incoerentei, era un mijloc sigur de a face monarhia impopulara. Daca I s-ar da crezare regelui teolog