Unirea si independenta
Vantul revolutiei din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus in mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu si altii.

Nicolae Balcescu, unul din conducatorii Revolutiei din 1848
 In Moldova tulburarile au fost inabusite rapid dar in Tara Romaneasca revolutionarii practic au condus tara din iunie pina in septembrie 1848. In Transilvania revolutia s-a prelungit pina aproape la sfirsitul lui 1849. Acolo, liderii unguri au refuzat sa ia in consideratie revendicarile romanilor si ei au reusit sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor revolutionare romanesti si unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a incercat sa inabuse lupta romanilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata a romanilor in Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

Avram Iancu, conducatorul Revolutiei din 1848 in Transilvania
Cu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste si habsburgice

a fost incununata de succes in 1848-1849, valul de inoire in favoarea ideilor democratice s-a raspindit peste tot in urmatoarea decada. Rusia a fost infrinta in Razboiul din Crimeea (1853-1856) si asta a pus sub semnul intrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era din ce in ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor Dunarene. Valahia si Moldova ramaneau inca sub suveranitate otomana, dar acum ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile local