Unirea de la 1600




Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o noua epoca, care se va desfasura sub semnul marii lui înfaptuiri politice: Unirea Tarilor Române. Puternica personalitate a marelui domn si faptele sale, de rasunet european, au dat un nou curs politic istoriei Tarilor Române.
Ridicându-se împotriva regimului dominatiei otomane si biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Tara Româneasca le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Tarilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebarii, deopotriva, stapânirea otomana si tendintele de dominatie ale Imperiului Habsburgic si Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, si mai cu seama stapânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prabusirii dominatiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol în epoca emanciparii nationale pentru unirea într-o singura tara.
Ca urmare a razboaielor purtate în Asia, cu persii si, în Europa, cu puterile crestine, cerintele Imperiului Otoman fata de Tarile Române au sporit. Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul si stirbirea autonomiei interne vadeau intentia de a le transforma în pasalâcuri. Tributul Tarii Românesti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura solutie de a iesi din acest impas era o angajare de puterile crestine în lupta antiotomana.
În aceste împrejurari politice, o parte a boierimii pregatea înscaunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul Tarii Românesti. Înainte de a fi domn, a câstigat o vasta experienta strabatând lumea Rasaritului. A parcurs toate treptele dregatoriilor, ajungând ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de boieri, de puternica familie a Buzestilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, în 1593 ocupa tronul. El a avut si sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.
Confruntat de la începutul domniei cu opresiunea si exploatarea otomana, Mihai adera, din proprie initiati