Diagnosticul psihic provizoriu

Examenul psihologic poate fi privit ca o aplicatie de teste, ca studiu de cazuri, ca observatie scurta si intensa. Cel care a dat primele elemente privind dinamica examenului psihologic a fost A. Binet. Sectiunea de diagnoza are câteva caracteristici si presupune multe cunostinte, multa experienta, simt psihologic.
Pornim de la ipoteza ca în fiecare situatie psihologul poate elabora o scema de lucru si o sinteza a datelor din primele observatii si date privind un caz oarecare. Aceasta are valoarea unei ipoteze de lucru si reprezinta surprinderea acelor aspecte si simptome care i se par psihologului mai pregnante si caracteristice. Acest prim diagnostic, provizoriu, contine aspecte si ipoteze ce stau la baza diagnozei psihice diferentiale (se elaboreaza în urma aplicarii de teste si a corelarii rezultatelor astfel obtinute cu date suplimentare biografice si de observatie). Sansele de confirmare a ipotezelor cuprinse în diagnoza psihica provizorie sunt relativ mari în cazul în care experienta si pregatirea psihologului sunt elevate.
Ipoteza = rol important. Permite sa se parcurga drumul posibil cauzal dintre anumite simptome si aspectele mai complexe subiacente ce pot fi
incriminate într-un caz oarecare. Permite sa se tina în evidenta
caracteristicile cazului.
La baza diagnosticului psihic provizoriu stau o serie de cunostinte, dar si o întelegere mai subtila a problemelor cazului respectiv.
La consultul psihologic din policlinici sau la centrele de neuropsihiatrie infantila vin foarte multi copii.
Toate ipotezele formulate în diagnoza psihica provizorie trebuie verificate. Psihologul e bine sa cunoasca curba dezvoltarii psihice pentru a se folosi de ea în mod eficient.
Daca un copil prescolar mic prezinta unele defecte de vorbire (dislalie
simpla sau polimorfa) fenomenul ca atare se poate încadra ca logopatie de dezvoltare ce se poate ameliora, integral chiar, fara interventii prea complicate. În cazul în care pronuntarea defectuoa