Drama psihologiei
 
Psihologia este una dintre stiintele al carei destin nu a fost deloc simplu si linear, ci mult mai framântat si dramatic decât al altor stiinte. Ea a cunoscut perioade de ?vânt si stagnare, de înaltari si caderi, de calm si destindere, dar si de încordare si încrâncenare. În legatura cu ea au fost formulate cele mai frapante paradoxuri. S-a afirmat despre originea psihologiei ca este nedeterminata (unii cred ca termenul de  psihologie ar fi fost folosit pentru prima data în 1590 de Goclenius, un profesor din Marburg, altii în 1696 de Leibniz (1646—1716), în fine, sunt si  autori care îl „împing" spre 1732—1734 si îl leaga de numele lui Christian Wolf (1679—1754) care 1-a folosit în titlul a doua dintre lucrarile sale — Psihologia empirica si Psihologia rationalis). S-a spus despre obiectul psihologiei — daca exista — ca ar fi nebulos, i s-au pus la îndoiala legile, i-au fost contestate metodele, considerate ca nesigure. Or, daca o stiinta nu are un obiect propriu de cercetare, daca ea nu este capabila sa descopere si sa formuleze legile fenomenelor investigate, daca  nu dispune   de un ansamblu de metode, tehnica si procedee de cercetare  mai poate fi ea numita stiinta? Fara îndoiala ca nu. Când psihologia a fost considerata ca facând totusi parte din rândul stiintelor s-a afirmat despre ea ca ar fi o „stiinta hibrid". Este de neînteles cum doi autori americani (Frank B. McMahon si Judith W. McMahon) care au publicat o lucrare voluminoasa referitoare la problematica psihologici au pastrat titlul de „Psihologia — o stiinta hibrid" chiar si la o  a cincea  editie aparuta relativ recent (în 1986). Apoi, este firesc ca într-o masiva enciclopedie a psihologiei editata de Raymond Corsini în doua editii succesive (1984; 1994) la termenul de pseudostiinta sa întâlnim enumerate astrologia, numerologia, frenologia, fiziognomia, chiromantia, demonologia, dar nu mai este fireasca încadrarea în rândul pseudostiintelor a grafologiei sau a parapsihologiei. Chia