Gandirea si vorbirea




















Problema si metoda de cercetare
Problema gândirii si vorbirii este una din problemele psihologice în prim planul carora se afla relatia dintre diferite functii psihice, diferite feluri de activitate intelectuala. Momentul central al acestei probleme este relatia între gând si cuvânt. Anume acest aspect al problemei a fost cel mai putin studiat si necesita o cercetare profunda.
Studiile istorice asupra problemei gândirii si vorbirii se dateaza din timpurile vechi si pâna astazi. Aceasta nu este solutionata pe deplin. Rezultatele cercetarilor si opiniile savantilor balanseaza între doua extreme:
pe de o parte se afla parerea despre identitatea gândului si cuvântului,
iar pe de alta parte, dispersarea totala a acestora.
Opinia despre identitatea gândului si a cuvântului presupune ca gândul este "vorbirea fara sunet", deci, este aproape acelasi fenomen. Daca gândul si cuvântul coincid, daca este una si aceeasi, nu poate exista între ele nici o relatie si ceea ce contopesc gândul si cuvântul neaga problema în general.
La prima vedere este mai avantajoasa cea de-a doua opinie despre independenta vorbirii si gândirii între ele. Dezmembrând gândirea verbala pe elemente ce o compun, straine una fata de alta - gândul si cuvântul - acesti cercetatori studiaza caracteristicile gândirii independent de vorbire si vorbirea independent de gândire.
Stabilind legatura între acestea ca o simpla relatie mecanica între doua procese diferite. Este o pozitie mai benefica, deoarece cel putin se pune problema relatiei între aceste doua procese, dar pozitia lor este incorecta, caci metoda lor de cercetare, prin descompunerea lor pe elemente, face imposibila studierea legaturilor interne între gând si cuvânt.
Se pune problema gasirii metodelor adecvate pentru aflarea legaturii dintre ga ndire si vorbire.
Cercetarea oricaror structuri psihice presupune aplicarea metodei analizei.
Primul procedeu de aplicare a analizei este descompunerea functiilor