LUCEAFARUL
- poem romantic-


Poemul Luceafarul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul se desfasoara pe un vag fir epic într-o suita de metafore si simboluri prin care se sugereaza idei filosofice. Este deci în egala masura un poem de dragoste si un poem filosofic.
Pentru a releva conditia geniului nefericit , însingurat , Mihai Eminescu asimileaza si transforma în simboluri lirice antinomiile din filosofia shopenhaueriana referitoare la omul superior si la cel comun . Geniul este înzestrat cu inteligenta , obiectivitate , capacitatea de a-si depasi sfera , aspiratia spre cunoastere , posibilitatea de a se sacrifica în vederea atingerii unui idea , manifesta o adevarata vocatie pentru viata traia în solitudine.Omul comun este sociabil, se caracterizeaza prin instinctualitate , subiectiviate , incapacitatea de a-si depasi conditia , vointa de a trai , dorinta de a fi fericit.
Din acest punct de vedere Luceafarul este o alegorie pe tema romantica a locului geniului în lume. Astfel înseamna ca povestea, personajele si relatiile dintre ele nu sînt decît o suita de personificari, metafore si simboluri care sugereaza idei, conceptii, atitudini iesite dintr-o meditatie asupra geniului vazut ca fiinta nefericita si solitara opus prin structura omului comun. Aceasta viziune romantica asupra geniului este puternic influentata de filosofia lui Schopenhauer.
Dupa ce a încercat sa construiasca în jurul temei oferite de Kunisch un poem filosofic de mare amploare , el a restrâns semnificatia meditatie sale : si-a umanizat personajul , facândul un simbol al geniului , al gânditorului , si-si imagineaza destinul propriu dupa modelul acestei permanente a astrului , indiferent si rece. Aici , pe pamânt geniul va fi deci solitar, indiferent , dar înaltat prin suferinta lui la nemurire.
O interpretare a poemului Luceaf