CAMIL PETRESCU (1894-1957)

Viitorul dramaturg si romancier înzestrat s-a nascut la Bucuresti, dar a ramas orfan de ambii parinti si a crescut la o doica din mahalaua Mosilor. Singur pe lume, micul orfan îsi întelege drama si pune burta pe carte, la Scoala primara din Gura Oborului Vechi, apoi ca bursier intern la Liceul Sf. Sava, unde scrie primele poezii.
Orfanul persevereaza si, în 1913, se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. La concursul pentru o bursa ia media cea mai mare. Furtunosul gazetar de stânga N. D. Cocea e modelul sau spiritual (e prototipul viitorului sau erou Gelu Ruscanu)
În 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde e ranit. Însanatosit, ajunge iarasi în prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, în celebrul roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi. În 1918 e eliberat din lagar, revenind la Bucuresti. Scrie piesa Jocul ielelor. Îsi ia cu brio licenta. E profesor la Timisoara. Devine director al Teatrului National din Bucuresti, iar în 1947 membru al Academiei Române. Pâna la moarte, a primit numeroase ordine si medalii culturale, platind si el tribut realismului socialist.
Se stinge la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social închinat lui Balcescu Un on între oameni ramânând neterminat. Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: întreprindere jalnica.
Opera sa rezistenta ramâne cea realizata înainte de razboi, ca si în cazul lui Sadoveanu. E vorba de romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, (1930) si Patul lui Procust (1933); piesele de teatru Jocul ielelor (1918), Suflete tari (1922) s.a.
...