Comentariu stilistic al poeziei

Între marile teme ale poeziei eminesciene, slavirea naturii si a iubirii ocupa un loc însemnat, cele doua sentimente îngemanate regasindu-se exprimate în majoritatea poeziilor sale, de la cele de debut literar pâna la ultimele publicatii. Chiar daca poarta amprenta temperamentului vârstei, a culturii sau a experientei de viata, creatiile poetice axate pe aceasta tematica prezinta natura si iubirea ca pe unicul izvor de echilibru interior, de entuziasm neîntrerupt în fata frumusetilor lumii.
De o simplitate aparenta, poezia degaja un farmec aparte, o vraja care-l cuprinde treptat pe cititor si care se naste din inegalabilul talent eminescian de a îmbina cuvinte simple si felurite procedee stilistice într-o tesatura unica, prezentând un colt din natura ca un colt de rai.
Elementele cadrului natural sunt cele îndragite de poet: codrul, lacul, lumina lunii, vântul. Momentul ales este seara, când umbrele întunericului si lumina lunii se întretes, sporind misterul. Epitetele cromatice din prima strofa: „Lacul…albastru”, „Nuferi galbeni”, „cercuri albe” învioreaza peisajul prin petele de culoare si corespund starii sufletesti, de încântare în fata creatiilor naturii, de plenitudine. Cele doua inversiuni întâlnite tot în prima strofa atrag atentia asupra principalelor componente ale peisajului: lacul, codru, nuferii, barca. Lacul apare albastru si limpede la adapostul codrului, oferind o oaza de liniste si intimitate. Frumusetea lui este sporita de bogatia florala a nuferilor galbeni. Culoarea calda, aurie a acestora amplifica gingasia cu care ei împodobesc undele albastre. Lacul vibreaza de emotia si nerabdarea îndragostitului, iar personificarea devine sugestiva: „Tresarind în cercuri albe/El cutremura o barca.” Miscarea lacului, schimbarea culorii lui, glasul cu care murmura iubirea („Îngânati da glas de ape”) tradeaza emotia, bucuria pe care i-o transmite tânarul îndragostit.
În strofa a doua, repetitia adverbului „parca” alaturat verbel