Drama creatorului de valori durabile in „Mesterul Manole”- de Lucian Blaga

Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta strânse legaturi cu miscarea modernista. Chiar însesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt marturie directa a înrâuririi expresioniste: mister pagân (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca); pantomima (Învierea).
În teatrul lui Blaga, ca si în teatrul expresionist, personajele nu sunt decât simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. În consecinta, la baza conflictului dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte, care actioneaza în spatele personajelor, si nu motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceste.
Drama Mesterul Manole a fost publicata la Sibiu în 1927. Peste doi ani în 1929, la 6 aprilie, piesa vedea si lumina rampei, în premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada româneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa întruchipare artistica. Înnoirea si înnobilarea acestui mit stravechi prin valorile nemuritoare dobândite de îndrazneala, tenacitatea si jertfa generatiilor mai noi este strâns legata de bogatia, stralucirea si unicitatea arhitectonica a manastirii de pe Arges.
„Mesterul Manole” este o reconsiderare lirico-filozoficaa unui tipar mitic si comportamental cu valoare exemplara pentru existenta spirituala romaneasca .Teatrul mitic blagian are o vadita conototatie tragica , pentru ca asa este destinul omului cu o inzestrare exceptionala , in ordine divina – un ales al sortii , iar in cea omeneasca – un blestemat de acest har; de aceea, tovarasii lui Manole il supranumeau compatimitor pe acesta si pe buna dreptate „Mesterul Nenoroc” . Destinul irepetabil al omului de geniu , ad