Octavian Goga, mesianismul poeziei
O. Goga a fost un poet militant, un poet social, care uit( de propriile-i necazuri, fiind chinuit de durerile celor multi si oprima(i. Figura bardului de la R((inari se incheag( (ns( nu numai din aceste versuri, ci din intreaga lui opera. Desi în poezia lui îsi fac loc si unele sentimente intime, totusi privita în ansamblu creatia în versuri a lui Goga reflect( atitudinea poetului cet((ean,cum de altfel l-au apreciat si contemporanii: “tr(ind pe p(m(nt si (ntre semenii lui, lupt( pentru idealurile acestora, c(nta lupt(nd si lupt( c(nt(nd.” (Al. Vlahu(a)
Goga a inten(ionat s( fac( o adevarat( monografie liric( a satului ardelean. Inten(ia sa avea la baz( o cunoa(tere direct( si complex( a realit((ilor satului din Transilvania de la sf(r(itul secolului trecut si inceputul celui actual, ap(sat de subjugarea social( si na(ional(.
Goga se deosebe(te, ca viziune totalizant( asupra satului, de unii predecesori. Acesta o m(rturiseste el (nsu(i: “Eu am v(zut în ((ran un om chinuit al p(m(ntului; n-am putut s(-l v(d în acea atmosfer( în care l-a v(zut Alecsandri în pastelurile sale si nici n-am putut s(-l v(d incadrat în acea lumin( si veselie a lui Cosbuc”. Goga a urm(rit din frageda copilarie via(a satului în toat( complexitatea ei, cu toate figurile lui reprezentative. A fost martorul fr(m(nt(rilor taranilor, de la botez p(n( la cobor(rea în p(mint. Sufletul a vibrat la toate durerile satului, scrisul lui devenind, în tot ce este mai temeinic în crea(ia poetului “c(ntarea p(timirii noastre”. C(ci în poeziile lui Goga, mai cu seama în primul volum , nu este vorba de o durere individual(, particular( a poetului sau a unei persoane oarecare, ci de durerile tr(ite de satul transilv(nean de-a lungul zbuciumatei sale istorii. Starea de lucruri grea, cunoscut(_ nemijlocit de poet, trezea un sentiment de protest, ceea ce l-a si determinat pe Goga s( afirme: “m-am n(scut cu pumni str(n(i, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revolt(, cel mai puternic sentiment care m-a c(l(uzit în via(( si din care a derivat si formula mea literar(.”. Izvorul acestei revolte este deci o (ndelungat( asuprire social( si na(ional(, care a strivit satul ardelean secole în sir. În poeziile lui Goga apare un sat ap(sat de nedrept((i, cu locuitori continuu fr(m(nta(i de “izb(virea” lor. În acest sens, spre exemplu, poezia De la noi incepe cu urmatoarele versuri pline de vibra(ie si semnifica(ie social(: “Cu fruntea-n t(r(n(, pl(ng(nd azi ne vezi, /Din slava, cerescule soare; /Rug(mu-ne (ie, azi sufletul nostru /Tu las(-l departe s( zboare. /Trimite si v(ntul, pribeagul drume(, /El, crainicul bol(ii albastre, /S( duc( departe, pe aripa lui, /Cuv(ntul strig(rilor noastre”. Aceea(i atitudine de compasiune fa(( de confra(ii din mijlocul c(rora a plecat îsi g(se(te expresie artistic( si în poezia A(teptare: “Sat din margine de codru, /Rev(rsat sfios în vale, /Tot mai jalnic cade-amurgul /Peste stra(inile tale! /Frunza plopilor pe plaiuri, /Ochii stelelor pe creste, /Rona firelor de iarb( /Pl(ng duioasa ta poveste”.
Rela(ia poet-colectivitate rural( este organic(, indisolubil(, a(a cum apare si în poezia Plugarii: “La voi alearg( totdeauna /Truditu-mi suflet s( se-nchine; /Voi singuri str(juiti altarul /N(dejdii noastre de mai bine”.
Goga se deosebeste de s(m(n(tori(ti în viziunea de ansamblu asupra satului, prin permanenta tendin(a de a scruta ad(nc aspectele sociale ale vietii satului. El nu idealizeaz( nici satul si nici ((ranul, nu se limiteaz( la surprinderea elementelor pitore(ti, decorative. Dimpotriv(, în concep(ia lui Goga ((ranul nu are pe nimeni care s(-l apere: “(i nimeni truda nu v-alina”, el, ((ranul tr(ie(te o via(( istovitoare: “A voastra-i jalea cea mai mare, /A voastra-i truda cea mai sf(nt(”. De aceea poetul lor le (nchin( aceste versuri convertite în imn si elegie: “Al vostru-i pl(nsul strunei mele, /Cre(tini ce n-aveti s(rbatoare, /Voi, cei mai buni copii ai firii, /Urzi(i din lacrimi si sudoare”.
Vizionar( si mesianic( e poezia Cl(ca(ii. Ea izvor((te din dureroasa (n(elegere si compasiune a poetului pentru soarta ((ranilor cl(ca(i. Poezia se deschide cu imaginea unui peisaj torid, (ntr-un miez de var(, pe c(mp. Pe c(mp sunt iobagii, ((ranii cl(ca(i în (ir, g(rbovind la secera, cer(itorind parc( un nor pribeag. Miscarea lor grea, ap(satoare, istovit( de arsi((, o sugereaz( verbul în construc(ie modal(, prelungind prin r(sturnare topic(, sensul durativ al caznei: “Eu le vedeam (n(iruirea lung(, /Cum g(rbovit(-ncet (nainteaz( /Cum st(ruind prin hold(-(i taie uli(i, /Cer(itorind cu ochii stin(i o dung(/ De nor pribeag în v(natul din zare /C(nd secera-n trudita ei c(rare /(ir a(ternea în snopii grei de aur /Prisosul sf(nt de binecuv(ntare.
(mpov(rata si chinuita existen(( a iobagilor se cite(te pe chipul lor (mpu(inat si stors de munc(, de dezn(dejde si resemnare; “mo(negi sl(biti ce scris aveau pe frunte/ z(d(r...