Mostenirea averii

Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, în care se precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje, aflate în relatie de rudenie: Hangiul Stavrache este negustor si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau este preotul Iancu din Podeni dar si conducatorul unei bande de hoti în final prinsa de stapînire. Pentru a se salva Popa Iancu se înroleaza ca voluntar si pleaca la razboi, averea sa ramînînd în mostenire lui Stavrache.
Momentul intriga îi constitue gîndul care-l chinuie pe Stavrache în legatura cu întoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita îl asigurare ca acesta a murit. Actiunea nuvelei creste treptat în tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a acestuia, care devine laitmotiv: „Gîndeai c-am murit,neica ?”.
În capitol al doilea aflam ca, o data cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort. În acest capitol se insista asupra învalmaselilor de gînduri, se trece mereu din realitate în vis, încît se confunda planurile, sugerîndu-se

degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu social bîntuit de anomalii, caruia fratele sau îi apare cînd în haine de ocnas, cînd îmbracat militar, dar totdeauna gata sa-l ucida.
Punctul culminant si deznodamîntul conflictului, prezentate în capitolul al treilea , îl reprezinta momentul întîlnirii reale dintre cei doi frati. Cînd popa Inacu îi cere lui Stavrache sa-l ajute cu o suma de bani pe care acesta îi delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul încordarii psihice, înebunneste. Replica lui popa Iancu, usor modificata fata de aceea din starile halucinatorii ale lui Stavrache („Ma credeai mort, nu-i asa ?”), vine ca o extraordinata lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu o arta desavîrsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.