Proza fantastica si filozofica


Eminescu nu este doar creatorul epicii filozofico-fantastice în literatura româna, aratând disponibilitatile limbii noastre de a exprima cugetari înalte în forme sensibile, ci si ,,un deschizator de drumuri în proza lirica", un premergator pe tarâmul prozei de investigatie si al literaturii de anticipatie. În plus, la nivelul întregii opere a poetului, proza se constituie ca o demonstratie ,, complementara"de idei si imagini care împing mai departe sensurile poeziei. Numai cu greu s-ar putea întelege ,,structura eroului titanic si demonic"din poezie daca n-ar interveni ,, paginile cu motivari ample si adânc coerente" din proza.
Proza fantastica si filozofica eminesciana include nuvele cum ar fi: Sarmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Archaeus si Umbra mea . Aceste nuvele reprezinta partea cea mai profunda si mai valoroasa a creatiei eminesciene epice.
Cea mai importanta dintre caracteristicile lor o constituie împletirea epicului cu filozofia, uneori o idee filozofica fiind pretextul pentru evolutia faptelor narate (Sarmanul Dionis). Întâmplarile povestite au o anume doza de ireal, de incredibil si de miraculos, ele încadrându-se în romantism, fiind strabatute de teme si motive romantice: visul, geniul, iesirea din timp, spatiul selenar, reîncarnarea , metamorfozele, revolta luciferica, umbra, etc.
Proza fantastica eminesciana are valoare de anticipatie: ea deschide seria scrierilor fantastice din veacul al XX-lea, pâna la Mircea Eliade si Vasile Voiculescu.
În manuscrisul Archaeus, presupus dialog introductiv al unei posibile nuvele, amintirea numelui lui Kant ar putea explica izvorul unei meditatii. Meditatia în ultima analiza însa este leibniziana, întrucât se deduce existenta din posibilitatea pe care omul o cugeta, deci este conditionata de cugetarea ei. Si tot leibniziana este meditatia în continuare, prin aprecierea subiectiva a timpului si a spatiului, nesfîrsit divizibile în miscarea materiei.
În filozo