LOGICA MODALA
La G.W.Liebnitz


Intalnim in Leibnitz un filosof oarecum diferit de Aristotel, un filosof la care logica se impleteste atat cu ontologicul cat mai ales cu teologicul ceea ce el va denumi teodicee si in care primeaza dovedirea existentei lui Dumnezeu prin mijlocirea ratiunii.
Cu toate acestea vom observa ca raportarile sale la stiinta logicii sunt foarte pertinente. In primul rand el va fi primul ganditor care va schimba abordarea logicii modale mutand centrul discutiilor de la problemele ontologice la problemele limbajului. Va defini principiul ratiunii suficiente (orice lucru exista in virtutea unei ratiuni suficiente si datorita acesteia este asa si nu altfel). Dar si principiul identitatii redefinit de el ca pricipio indiscenabilae.
Problema modalitatii la Leibnitz va avea radacini atat logice cat si filosofice. Din punct de vedere logic cel mai mult va interesa raportarea la categoria de propozitie si anume propozitia in care predicatul este continut in subiect predicatum inest subjecto, propozitii care astazi se vor numi si propozitii de inerenta.
O propozitie necesara la Leibnitz va fi acea propozitie care poate fii redusa la o propozitie de identitate, si acea propozitie in care negatia ei implica o contradictie. Aceste propozitii necesare se impart in prime si in derivate.
Vom observa mai apoi ca nu numai propozitile necesare dar si cele contingente au predicatul continut in subiect dar orice fel de analiza am face nu vom putea reduce propozitia de contingenta la o propozitie de identitate.Aceasta abilitate ii va fii atribuita doar lui Dumnezeu care are o cunoastere infinita asupra lumii si care poate vedea in propozitiile contingente inerenta predicatului la subiect, acest lucru insa nu va fi valabil si pentru om a carui cunoastere este limitata. Vom vedea mai departe, pentru a intelege mai bine relatia dintre propozitiile necesare si cele contingente, citatul