Folclorul

Etimologia cuvântului engl. Folk-« popor » si lore-« stiinta », »întelepciune », deci întelepciunea poporului.
Definitie :
Totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor, ce definsc specificul national si spiritual al acestuia, individualizându-l.
Folclorul literar este o parte semnificativa ce cuprinde totalitatea creatiilor literare ce se caracdterizeaza prin oralitate, sincretism, traditionalism, sutor anonim si spirit colectiv, el constituind asa numita literatura nescrisa, produs al gândirii si simtirii oamenilor simpli.Acesta se poate defini prin trei cuvinte : dor, doina, colind, ce reprezinta specificul spiritual între popoarelor lumii.Folclorul literar cuprinde specii ale genului epic(basme, povestiri, snoave, balade), liric(doine, cântece) strigaturi si chiar dramatic(tatrul popular,irozii,scenete).
Acestora li se adauga creatiile cu caracter setentios(proverbe, zicatori) cele legate de magie (descântecul) si enigmistica (ghicitorile).Marile teme si motive ale literaturii culte îsi au sursa în folclor, deoarece aici apar pentru prima data motive, ca :transhumanta, testamentul ,al dezradacinarii, motivul zidului parasit al adoratiei si blestemului si teme ca :jertfa pentru creatie, comunicarea om-natura, binele si raul, iubirea cu dorul si jalea, revolta, ireversibilitatea timpului, etc. De aceea , creatia populara orala face parte integrata din literatura nationala, ea reprezentând un nesecat izvor de inspiratie, material de prelucrare si ,mai ales, model de limba pentru scriitori.
Literatura este ansamblul operelor care au caracter estetic. Opera creeaza un univers functional într-un text („fr. Texte, lat. Textus”), care contine un mesaj artistic.
„Textul literar nu descrie o lume preexistenta dar/ci, asumându-si întrebarile acesteia, construieste iluzia unei asemenea lumi se deschide totodata cai pentru sugestia irealitatii: lumea nu este dar/ci pare ca este:”
(Dumitru Irimia- Introducerea în stilistica,