Perceptia critica


Prin romanul „Enigma Otiliei”, George Calinescu a contribuit la combaterea opiniei conform careia criticii literari sunt incapabili sa creeze. Opera literara poarta, totusi, amprenta conformatiei de critic a autorului.
De-a lungul timpului, atât parerea publicului si a specialistilor în ceea ce priveste valoarea romanului, cât si încadrarile acestuia în curente si miscari literare, sau aprecieri la adresa diverselor tehnici folosite, au variat considerabil. În 1938, Pompiliu Constantinescu decreta: „Autorul a procedat clasic, cu metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixând în niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene. Nimic livresc, nimic inventat în atmosfera în care personajele evolueaza: impresia de realism este covârsitoare.” Romanul era, deci, încadrat în curentul clasicist prin rigurozitatea constructiei subiectului. De asemenea, puternicele influente balzaciene nu puteau trece neobservate: motive specifice (motivul paternitatii, motivul mostenirii), tipuri umane consacrate (avarul, ingenua, arivistul, intelectualul blazat, fata batrâna, baba absoluta), tehnica detaliului folosita în caracterizarea personajelor prin descrierea amanuntita a decorului casnic: strada construita de zidarii italieni, casa lui mos Costache, apartamentul lui Pascalopol, casa familiei Tulea. Fresca Bucurestiului burghez este conturata atât de aspectele sociale, cât si de cele care trateaza familia (relatiile între soti, relatiile parinti-copii, etc).
Ion Negoitescu constata ca romanul induce cititorului un anumit sentiment, considerat, poate, de multi, firesc: „În tot timpul lecturii persista impresia de joc epic, de mecanic si nu de organic, de masinarie perfecta, uluitoare în precizie, imitând viata pâna la iluzia formala.” Acest aspect contribuie la delimitarea celor doua planuri narative ale operei: lupta pentru mostenire si, respectiv, evolutia lui Felix. Senzatia de care vorbeste Ion Negoitescu es