Pozitia geniului in creatia eminesciana

Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850, fiind al saptelea copil din cei unsprezece pe care i-a avut caminarul Gheorghe Eminovici si sotia sa, Raluca. Copilaria si-a petrecut-o la Ipotesti. Studiile si le-a început la Cernauti, sub îndrumarea profesorului sau de româna Aron Pumnul. Între1864 si 1869 pleaca cu trupe de teatru prin tara. Prima lui poezie este scrisa la moartea profesorului sau, Aron Pumnul, fiind intitulata „La mormântul lui Aron Pumnul”. În acelasi an, Iosif Vulcan îi schimba numele din Eminovici în Eminescu. Între 1869-1872 studiaza la Viena, unde se împrieteneste cu Ioan Slavici si o cunoaste pe Veronica Micle. În 1870 trimite primele poezii la ”Convorbiri literare”. Astfel este remarcat de Titu Maiorescu, care-l considera un geniu si îl numeste „poet în toata puterea cuvântului”. Între 1872-1874 studiaza la Berlin, cu bursa de la ”Junimea”. În aceasta perioada el versifica câteva basme autohtone. Revine în tara spre sfârsitul anului 1874 si ocupa mai multe posturi , în general în învatamânt. Cu aceasta ocazie i-a nastere o profunda prietenie cu Ion Creanga. În 1877 vine sa lucreze la Bucuresti, la ”Timpul”, la chemarea lui Titu Maiorescu. Între 1878-1880 publica multe poezii erotice ( Ex.: „S-a dus amorul”, „Pe lânga plopii fara sot”), versuri de evocare a satului natal ( Ex.: „O, ramâi…”), precum si meditatii asupra mortii ( Ex.: „Rugaciunea unui dac”). Între 1880-1883 scrie cea mai importanta parte a operei sale, poeme filozofice de o valoare unica în literatura româna: „Revedere”, „Scrisorile”, „Glosa”, „Oda (în metrul antic)” si „Luceafarul”. În 1883 îi apare primul volum de „Poezii”, scrise de Mihai Eminescu sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Între 1883-1889 este mai mult prin spitale, datorita agravarii bolii sale, având putine momente de luciditate. Moare la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Sutu, fiind înmormântat la cimitirul Belu, în Bucuresti.
Pentru a întelege pozitia geniului în cr